Două bancomate de la parterul unui bloc din Otopeni au fost distruse marţi dimineaţă, în prezent cazul fiind investigat de poliţiştii din judeţul Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 05:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ ILfov, pentru efectuarea de activităţi specifice. Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei”,  anunţă Poliţia.
 
Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate.
 
Poliţiştii Ilfoveni fac  verificări şi investigaţii pentru identificarea autorilor distrugeriii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.