Selecţionerul Mirel Rădoi a pus victoria cu Austria pe evoluţia bună a jucătorilor, fără să-şi asume un mare rol în acest succes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu poate fi totul perfect şi nu aş vrea aici să mă întorc înapoi să discutăm de starea gazonului de pe Arena Naţională, să spunem că în această seară am câştigat pentru că gazonul a fost bun. Nu, pentru că aveam superioritate numerică la meciul de la Bucureşti, aveam avantaj pe tabelă. E clar că din punctul ăsta de vedere lucrurile încep să meargă la nivel de cluburi, unde joacă în momentul de faţă jucătorii echipei naţionale şi atunci şi pentru noi este mult mai uşor la echipa naţională, când deja vin cu bagajul lor tactic de stul de mare. Tot meritul îl au băieţii, noi nu am făcut altceva decât să le dăm încredere. Mai departe depinde doar de ei. În momentul în care vor fi rezultate nefavorabile, atunci noi, staff-ul, suntem vinovaţi. Tot ceea ce înseamnă lucruri pozitive sunt doar jucătorii", a spus Rădoi, în conferinţa de presă de la Klagenfurt.

Rădoi îşi menţine părerea că Austria este echipa cea mai bună din grupa României, în ciuda victoriei de luni seară.

"Am gândit în aceste zile, aşa cum v-am spus şi aseară, aveam nevoie de jucători care să aducă ceva în plus, aveam nevoie de ceva la intensitate, pentru că Austria are un ritm foarte ridicat de joc şi atunci trebuia să avem jucători care pot să ducă atât acţiunile defensive, cât şi organizarea noastră ofensivă. Era clar că în momentul în care ne asumăm să facem presing, aveam nevoie de jucători care să aibă prospeţime. Ţin să-i felicit pe toţi, de la <Tătă> până la ultimul jucător. Îmi cer scuze faţă de cei care nu au apucat să joace, sper să o facă pe viitor. Mă puneţi într-o situaţie delicată să spun ce am discutat cu ei, oarecum ne-am gândit în această perioadă ca şi exerciţiile pe care le făceam în timpul antrenamentului să fie de aşa natură, încât să-şi folosească calităţile lor, dar să aibă o atmosferă destul de bună la nivel de grup. Asta e strategia noastră, avem o discuţie cu ei, când vin le echipa naţională, le spunem ceea ce vrem să lucrăm, după care, cu o seară îaninte şi în ziua jocului, le arătăm organizarea defensivă/ofensivă şi atunci o să fie mult mai mare impactul faţă de adversar, pentru că au lucrat deja ceea ce trebuie să fie făcut. Cred că foarte multe lucruri au venit de la ei, probabil am reuşit să creăm o atmosferă destul de bună la nivel de grup, dar determinarea, sacrificiul au venit de la ei. Nici acum nu îmi schimb părerea, din punctul meu de vedere Austria este cea mai bună echipă, asta nu înseamnă că, în momentul de faţă, pe noi nu ne obligă această poziţie să mergem la victorie cu orice adversar. Îmi menţin în continuare părerea că cel mai echilibrat lot şi cea mai bună echipă în acestă grupă este Austria. Noi am reuşit să compensăm cu alte lucruri, mă bucur că am reuşit să marcăm trei goluri în deplasare, am reuşit să terminăm într-un sistem 5-4-1, pe care nu l-am lucrat, decât la nivel de teorie, dar foarte mulţi deja îl jucau la echipa de club. Planul de joc pentru această partidă a fost mult mai uşor faţă de primul, pentru că noi am reuşit de la vechiul staff să păstrăm organizarea în fazele ofensive şi tranziţia pozitivă. Şi atunci ne-a fost mult mai uşor în această seară, pentru că am păstrat de la Cosmin (n.r. - Contra) lucrurile astea două care ne-au şi ajutat", a afirmat selecţionerul.

Despre meciul cu Islanda, din barajul pentru calificarea la turneul final al CE, el a reafirmat faptul că echipa României ar putea arăta altfel decât în partidele cu Irlanda de Nord şi Austria.

"Strategia pentru meciul cu Islanda o gândeam dinainte de aceste două meciuri, am gândit-o în cele trei luni de pandemie, o vom gândi în continuare. Într-adevăr, în această seară am reuşit anumite cupluri, să ne edificăm asupra lor, pentru că am gândit oarecum planul partidei să vedem anumiţi jucători pe poziţii apropiate, cum se pot mobiliza, cum se pot ajuta reciproc, pentru că într-adevăr avem anumiţi jucători care sunt foarte buni pe faza de atac, dar au probleme defensive sau alţii care sunt foarte buni defensiv şi nu aduc foarte mult aport ofensiv şi astă seară ne-am edificat oarecum. Asta nu înseamnă că la barajul cu Islanda vom vedea echipa din această seară. Asta depiunde în continuare de evoluţiile lor la echipele de club, de minutele pe care le vor avea şi cel mai important, în mometul în care vor fi convocaţi, de cum se vor prezenta la antrenamentele dinaintea meciului cu Islanda. Sunt mai multe bile albe după acest meci, aş începe cu acţiunile de presiune şi de presing, după aceea organizarea ofensivă în ceea ce înseamnă dinamica şi mobilitatea jucătorilor în zona 2 şi zona 3. E clar că dacă ne gândim foarte serios şi analizăm foarte bine, putem găsi şi anumite defecte. Era normal într-o periaodă atât de scurtă să nu putem să acoperim totul. În momentul în care adversarul, cum a fost în seara asta Austria, are un ritm de joc foarte înalt, atunci întâmpinăm o dificulatte. Dar cred că pentru oricine este dificil după această perioadă de pandemie să poţi să fii la un nivel foarte înalt. Şi Austria, care stă foarte bine din punct de vedere fizic, a avut momente în timpul jocului în care a cedat. Asta nu înseamnă că, în momentul de faţă, dacă noi am câştigat în Austria, suntem mai buni decât Austria. Am compensat oarecum, pe sfârşit de joc, cu alte lucruri, cu determinare, cu sacrificu, cu organizarea defensivă, cu schimbarea sistemului", a afirmat tehnicianul

Întrebat cum lăa fcăut pe Denis Alibec să joace atât de bine, Rădoi a răspuns: "Nu am cum să dezvălui, asta sunt lucruri din interior. Nu au fost foarte multe discuţii în care am stat numai cu Denis. El a înţeles ajutorul pe care noi i-l dăm, la fel trebuie să-l răsplătească prin evoluţiile lui la nivel de echipă. Aşa cum am făcut şi la tineret, aşa facem şi la echipa mare. Încercăm oarecum să le dăm jucătorilor ceea ce au nevoie, şi aici m-aş referi la încredere, apoi să-i respectăm ca să putem fi respectaţi. Nu putem să cerem ajutorul cuiva sau respectul cuiva fără să-l acordăm şi probabil că aici a fost o chestie de respect reciproc, iar el nu a făcut altceva decât să înţeleagă mesajul coechipierilor şi al staff-ului."

Reprezentativa României a învins, luni seară, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor. Ca urmare a rezultatelor din primele două etape, România este lider în clasamentul primei grupe a ligii B.

Pentru echipa României au înscris Alibec ‘3, Grigore ’51 şi Maxim ’69. Gazdele au marcat prin Baumgartner ’17 şi Onisiwo ‘81.

În cealaltă confruntare din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă cu 5-1 de Norvegia.

În prima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, vineri, România a remizat acasă cu Irlanda de Nord, scor 1-1, şi Austria a învins Norvegia, scor 2-1.

Clasamentul grupei 1 a ligii B: 1. România – 4 puncte, 2. Austria – 3 puncte, 3. Norvegia – 3 puncte, 4. Irlanda de Nord – un punct.

Etapa a treia programează, la 11 octombrie, meciurile Norvegia – România şi Irlanda de Nord – Austria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.