O explozie puternică, într-o zonă industrială din sud-estul Angliei, a zguduit vineri locuinţe şi a cauzat un impresionant incendiu, care continua să ardă ore mai târziu, au anunţat pompierii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii din Kent au anunţat pe Twitter, la ora locală 11.30 (13.30, ora României), că ei ”continuau să încerce să controleze amplul incendiu al unei unităţi induistriale”, la Hoo, în apropiere de Rochester, în Kent.

Nicio persoană nu a fost rănită, au anunţat pompierii.

Înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind flăcări puternice şi o coloană de fum negru care se riidică spre un cer întunecat.

Persoane care locuiesc sau muncesc în zona în care a avut loc incidentul au fost îndemnate ”să ţină, ca măsură  de precauţie, uşile şi fesrestrele închise”, au anunţatîntr-un comunicat pompierii.

Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate ”ca măsură de precauţie”, precizează ei.

Un locuitor din cartier, Joe Discipline, a declarat pentru agenţia britanică de presă Press Associatiaon (PA) că a fost trezit, la ora (locală) 4.30 (6.30, ora României), de o explozie care a ”zguduit casa şi ferestrezle”.

”Am sărit din pat şi am văzut că cerul era portocaliu”, a declaart el.

”Apoi a avut loc o doua explozie, la fel de importantă”, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.