Oficiali din Cabinetul lui Boris Johnson evaluează la doar 30-40% şansele unui acord privind relaţia viitoare a Regatului Unit cu Uniunea Europeană (UE), din cauza impasului cu privire la regulile în domeniul ajutoarelor de stat, dezvăluie cotidianul The Times, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regatul Unit a păsăit oficial UE la 31 ianuarie, însă se supune în continuare reglementărilor comunitare în perioada de tranziţie, până la 31 decembrie 2020.

Negocierile în vederea unui acord privind viitoarea relaţie, între negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost au înregistrat însă prea puţine progrese.

Dorinţa Marii Britanii de a recurge la ajutoare de stat în vederea unei dezvoltări a sectorului tehnologic semnalează că principalii miniştri ai lui Johnson nu sunt pregătiţi să-şi schimbe poziţia în acest domeniu, subliniază The Times.

”La (numărul) 10 (pe Downing Street), ei evaluează în prezent la 30-40% şansele unui acord”, scrie James Forsyth, un jurnalist la Spectator.

”Punctul de fricţiune nu este pescuitul, ci ajutoarele de stat”, subliniază el, precizând că a fost informat cu privire la un acord privind pescuitul.

Regatul Unit vrea ca procentul cotelor de pescuit rezervat navelor britanice în apele sale să crească de la 25% - cât sunt în prezent - la peste 50% potrivit The Times.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.