Candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă Joe Biden a denunţat ”rasismul subiacent” care roade Statele Unite, păstrându-şi însă ”optimismul” faţă de viitor, după ce a discutat cu Jacob Blake, un bărbat afroamerican grav rănit de un poliţist alb, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contrar mesajului securitar şi sumbru al rivalului său republican Donald Trump, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama a apreciat joi că ţara poate transforma acest ”punct de inflexiune” în ”oportunitate” în vederea unei ”egalităţi” mai mari.

În timpul unei întâlniri într-o biserică cu locuitori din Kenosha, un oraş în statul-cheie în alegeri Wisconsin zguduit recent de revolte, tonul său sobru, lent, din spatele unei măşti de protecţie a tranşat, de asemenea, cu avântul înfocat al preşedintelui republican.

Cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, deschide prin această vizită o nouă fază, mai activă, a campaniei sale electorale.

În timp ce candidatul democrat a rămas închis săptămâni de zile în casă, la Wilmington, în Delaware, iar apoi şi-a limitat deplasările de campanie în regiune, pentru a limita, spunea el, riscul răspândirii covid-19, rivalul său Donald Trum străbătea America.

Preşedintele republican a efectuat, de altfel, joi seara, o vizită la Latrobe, în Pennsylvania, alt stat-cheie în alegeri, unde a susţinut un discurs.

”Fără mulţime, fără entuziasm, azi, pentru Joe azi. Lege şi Ordine!”, a scris pe Twitter Trump, numindu-şi rivalul "Joe Hiden" (”Joe Pititul”), pentru a-i ironiza astfel autoplasarea în izolare.

Preşedintele a vizitat Kenosha marţi, însă nu s-a întâlnit cu familia acestuia şi nici nu i-a citat numele lui Jacob Blake, el făcând din restabilirea ordinii nucleul mesajului său.

”PROBĂ DE UMANITATE”

Încă de la sosirea în Wisconsin, pe aeroportul din Milwaukee, fostul vicepreşedinte şi soţia sa Jill Biden s-au întâlnit cu familia lui Jacob Blake, în vârstă de 29 de ani, împuşcat cu gloanţe, cu pistolul în spate, în faţa copiilor săi, la 23 august.

Această arestare filmată a reaprins mişcarea istorică de protest faţă de rasism şi violenţele poliţiei în Statele Unite şi a provocat trei nopţi de revolte la Kenosha.

În continuare spitalizat, Jacob Blake este paralizat de la brâu în jos.

”Am avut ocazia să petrec timp cu Jacob Blake”, a declarat Joe Biden. ”A spus că nimic nu-l poate doborî. Că, indiferent dacă va putea să meargă sau nu, nu se va da bătut”.

Jurnaliştii nu au putut să asiste la convorbirea la telefon, iar Joe Biden nu le-a răspuns la întrebările pe care i le-au pus pe aeroport.

În timpul discuţiei, ”Jacob a vorbit despre suferinţele sale, iar vicepreşedintele şi-a exprimat compasiunea”, a declarat Ben Crump, avocatul familiei Blake.

CĂTRE MICHIGAN

Tensiunea a culminat la Kenosha la 25 august, când un minor în vârstă de 17 ani, un susţinător al preşedintelui potrivit presei, a tras cu o puşcă semiautomată în trei manifestanţi şi a ucis doi. Donald Trump a refuzat să condamne faptele lui Kyle Rittenhouse, inculpat de crimă cu premeditare.

Discursul miliardarului newyorkez nu poartă ”toată vina” tensiunilor din Statele Unite, a subliniat Joe Biden la kenosha, însă acesta a ”legitimat partea obscură a naturii umane”, în opinia sa.

Iar preşedinţia sa ”a scos la lumină (...) rasismul subiacent care este instituţionalizat în Statele Unite”.

Însă septuagenarul democrat a ţinut să se declare ”optimist” şi în această privinţă.

”Eu cred cu adevărat că noi avem acum imensa oportunitate (...) de a îndeplini multe lucruri pozitive”, a spus el.

Înainte de a urca în avion, Joe şi Jill Biden au făcut o mică oprire în oraşul Wauwatosa.

”Hai Joe!”, i-au strigat aproximativ 200 de locuitori ai Wisconsinului adunaţi pe stradă. ”Nu uitaţi să votaţi!” le-a răspuns candidatul democrat, salutându-i călduros.

Campania electorală americană - marcată de pandemia covid-19, soldată cu peste 185.000 de morţi în Statele Unite, care se confruntă cu o profundă criză economică şi acest val istoric de furie împotriva rasismului - cumulează factori fără precedent.

Joe Biden îşi devansează rivalul republican în sondaje, însă suspansul rămâne neatins în privinţa scorurilor mai strânse din statele-cheie.

Mobilizarea la urne ar putea să facă stabilească rezultatul alegerilor.

Echipa lui Biden a anunţat joi că acesta se duce la 9 septembrie în Michigan, alt stat în care Trump a obţinut o victorie fragilă în 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.