Dosarul penal deschis în cazul accidentului în care a fost implicată maşina SPP în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti de către Secţia Parchetelor Militare, din dispoziţia procurorului general Gabriela Scutea. Iniţial, dosarul deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, a fost declinat către Parchetul Miliar întrucât şoferul ministrului are grad militar. SPP a transmis deja detalii despre incident, spunând că regretă ”disconfortul creat participanţilor la trafic”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - "Am primit acum o ordonanţă de la procurorul general privind preluarea acestui dosar de către Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General", a declarat pentru HotNews.ro prim-procurorul adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Bogdan PÎrlog.

"Dosarul se preia de către Secţia Parchetelor Militare a Parchetului General pentru că sunt posibile implicaţii de cooperare internaţională, fiind implicaţi şi doi cetăţeni străni, dar şi dată fiind dificultatea cauzei", a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu.

ŞTIREA INIŢIALĂ - În urma cercetării făcute la locul accidentului produs pe DN 7 în care a fost implicat ministrul Transporturilor, poliţiştii de la Brigada Rutieră Argeş au transmis documentele la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a început cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. 
 
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, Nicolae Argeşanu, a declarat joi pentru News.ro, că acest dosar a fost declinat către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, "întrucât unul dintre conducătorii auto implicaţi are grad militar”. 
 
Este vorba despre şoferul lui Lucian Bode, care este angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază. 
 
”Un autoturism al Serviciului de Protecţie şi Pază, aflat în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase pornite conform legii, a fost implicat într-un accident pe DN7, în judeţul Argeş. Maşina, condusă de un angajat SPP, se deplasa pe acest drum în condiţii de trafic extrem de agolmerat iar în zona localităţii Drăganu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism”, a transmis SPP.

În urma impactului doar angajatul SPP a avut nevoie de investigaţii medicale, starea lui de sănătate fiind bună.

”Serviciul de Protecţie şi Pază regretă disconfortul creat participanţilor la trafic”, a precizat SPP.

Ministerul Transporturilor a anunţat, luni seară, că ministrul Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier, dar nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Bode se afla într-o maşină oficială, condusă de şoferul său.
 
Imagini care arată cum, în repetate rânduri, maşina în care se afla ministrul Lucian Bode depăşeşte, pe linie continuă, şi circulă mult pe contrasens, depăşind chiar o coloană întreagă de maşini au fost surprinse de unul dintre cei depăşiţi în trafic.
 
”Accident ministru Bode - Touareg cu sirene la Dumbrăveşti, Râmnicu-Vâlcea Piteşti. După ce i-am văzut cum intră în curbă fără vizibilitate, am ştiut că o să facă accident mai devreme sau mai târiu”, a scris cel care a postat imaginile în mediul online.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.