Reintroducerea controalelor la frontieră de către unele state membre ale Uniuniii Europene (UE), în contextul unei intensificări a pandemiei covid-19, şi posibilitatea ca în septembrie statele să se închidă înăuntrul frontierelor ca în martie, în pofida unor apeluri ale instituţiilor europene de a nu face acest lucru, ridică întrebări cu privire la viitorul zonei Schengen de liberă circulaţie a persoanelor, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Germania, care deţine preşedinţia semestrială a UE, vrea să împiedice repetarea scenariului din martie şi vrea să apere zona Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în Europa.

Însă unele capitale au luat deja măsuri.

Ungaria a interzis începând de marţi accesul cetăţenilor străini pe teritoriul său.

Danemarca limitează intrările în funcţie de nivelul infecţiei cu covid-19.

Finlanda a reimpus controale cetăţenilor unor ţări ca Franţa şi Spania.

De asemenea, există olipsă de coordonare în privinţa regulilor cu privire la carantină şi teste. Fiecare stat UE are propriile exigenţe în acest sens.

Această poziţionare pare dificilă politic într-o Uniune construită pe libera circulaţie a persoanelor.

Guvernele par să vrea să acţioneze din nou în funcţie de interesele lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.