ZTE a prezentat Axon 20 5G, care va rămâne în istorie ca primul smartphone ce ascunde camera foto frontală sub ecran.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vremea în care producătorii chinezi nu făceau decât să copieze inovaţiile americane şi coreene a apus, dovadă stând şi faptul că prima companie care a reuşit să ascundă perfect o cameră foto sub ecranul unui telefon este una din China.

Oficialii chinezi spun că, din punct de vedere hardware, inovaţia a fost posibilă prin folosirea unui material cu un grad foarte mare de transparenţă şi a unei combinaţii de pelicule organice şi anorganice.

Dincolo de asta, cei de la ZTE au avut de rezolvat problema efectului pe care montarea ecranului peste lentila foto îl avea asupra calităţii fotografiilor - şi au făcut acest lucru prin algoritmi software.

Cum încă nu au fost prezentate sample-uri foto şi nici nu a fost oferit spre testare noul smartphone, rămâne de văzut dacă totul arată şi funcţionează aşa cum promite producătorul.

Ascunderea camerei foto frontale sub ecran este un pas tehnologic important în cursa creării unui telefon a cărei parte frontală să fie reprezentată doar de ecran, ca în filmele SF. În ultimii 2-3 ani, ramele din jurul ecranelor s-au “topit” treptat, iar zona camerei foto frontale a rămas ultimul element care stătea în calea acestui principiu de design.

Altfel, Axon 20 5G este un midrange standard, cu ecran de 6,9 inch, Snapdragon 765G, 6/8 GB RAM, 128/256 GB spaţiu de stocare şi care deocamdată este disponibil doar în China pentru aproximativ 270 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.