Un fost jurnalist al National Enquirer a dat în judecată producătorii serialului despre cultura presei tabloide din SUA scris de Irvine Welsh şi Bret Easton Ellis, autorii romanelor „Trainspotting” respectiv „American Psycho”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„American Tabloid”, cum este momentan intitulat proiectul, a fost comandat de compania Burning Wheel Productions din Marea Britanie. Primele informaţii despre acest proiect au apărut la finalul lunii iulie.

The Hollywood Reporter relatează acum că pe numele Burning Wheel Productions a fost formulată o plângere potrivit căreia compania nu deţine drepturile pentru „American Tabloid”.

„Nu este proiectul lor”, a spus John Cooke, fost jurnalist la National Enquirer. El susţine că fiica sa, care lucrează în televiziune, a venit cu ideea pentru serial şi amândoi au prezentat-o Burning Wheel, iar la baza poveştii ar sta propriile lui experienţe ca jurnalist.

Cooke a mai declarat: „Am negociat luni întregi, dar, din păcate, nu au putut oferi mai mulţi bani, aşadar nu au obţinut dreptul. Ne-am despărţit fără resentimente”.

El a adăugat că are „dovezi clare” privind originea „American Tabloid”, de la ideea originală a fiicei lui, scrisă, la dezvoltarea căreia a ajutat, până la e-mailuri.

John Cooke şi fiica lui au început lucrul la serial cu agenţia londoneză Jab Management, care a demarat negocierea unui acord cu un radiodifuzor.

Într-o declaraţie făcută THR, Burning Wheel a spus că acuzaţiile sunt „în întregime incorecte” şi că merge mai departe cu dezvoltarea „American Tabloid”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.