Preşedintele american Donald Trump i-a luat apărarea adolescentului în vârstă de 17 ani, inculpat de uciderea, săptămâna trecută, a două persoane în timpul unor manifestaţii la Kenosha, în Wisconsin, apreciind că suspectul încerca să fugă şi că ar fi fost ucis de către manifestanţi dacă nu ar fi deschis focul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Donald Trump urmează să se ducă marţi în acest oraş cu 100.000 de locuitori, situat la sud de Milwaukee, pe malul Lacului Michigan, unde au loc manifestaţii după ce un poliţist alb a rănit grav, la 23 august, un afroamerican, Jacob Blake, pe care l-a împuşcat de aproape în spate de şapte ori.

În cea de a treia napte de manifestaţii, Kyle Rittenhouse a tras asupra a trei manifestanţi cu o puşcă de asalt şi a omorât doi.

”El încerca să scape de ei (...). Iar atunci a căzut, iar ei au devenit foarte violenţi şi l-au atacat”, a declarat Donald Trump într-o coinferinţă de presă la Casa Albă.

”Cred că el era într-un mare pericol (...). Se pare că ar fi fost ucis”, a adăugat şeful statului, referindu-se la minorul în vârstă de 17 ani.

Kyle Rittenhouse a fost inculpat de două capete de acuzare de omor şi de unul de tentativă de omor. Avocatul său a declarat că minorul intenţionează să pledeze legitima apărare.

Donald Trump - desemnat oficial candidat al Partidului republicam în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie şi care a făcut din menţinerea ordinii principala sa temă de campanie - a refuzat să condamne faptele violente comise de susţinătorii săi şi şi-a exprimt indignarea faţă de ceea ce prezentat drept revolte şi anarhie conduse de manifestanţi ”de stânga”.

Fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, rivalul lui Donald Trump în alegeri, l-a acuzat pe preşedintele în exerciţiu de faptul că alimentează violenţa prin retorica sa, subliniind că revoltaţii şi jefuitorii ar trebui trimişi în faţa justiţiei.

Casa Albă a anunţat că Donald Trump nu se întâlneşte cu familia lui Jacob Bake în cadrul vizitei la Kenosha.

Locatarul Casei Albe urmează să evalueze pagubele şi să se întâlnească cu comercianţi, a anunţat preşedinţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.