Cel puţin 3.200 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu care a devastat o suprafaţă de aproape 10.000 de hectare, în provincia spaniolă Huelva (sud-vest), şi care era activ duminică, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acesta este cel mai mare incendiu de la începutul anului în Andaluzia”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al agenţilor forestieri din regiune.

Incendiul, care a izbucnit joi în comuna Almonaster la Real, ”rămâne activ, iarnoi încercăm să-l stabilizăm”, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al serviciilor regionale de urgenţă.

Acest incendiu de pădure, ale cărui origini rămân necunoscute, a obligat aproape 3.200 de persoane să-şi părăsească locuinţele în mod prevenitv şi a ars o suprafaţă de aproximativ 10.000 de hectare, potrivit unui bilanţ prezentat de Executivul regional.

”Ceea ce ne îngrijorează este fumul, iar de aceea autorităţile mută locuitorii comunelor în care acesta ajunge”, a declarat un purtător de cuvânt al corpului forestier.

Armata a fost chemată să ajute sute de pompieri care luptă împotriva flăcărilor atât la sol cât şi aerian.

Din cauza climei sale calde şi uscate, Spania, a doua destinaţie turistică mondială, este afectată în fiecare vară de incendii de pădure care ameninţă, potrivit experţilor, să devină mai frecvente şi mai violente din cauza modificărilor climatice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.