Documentarul „Strada Deşertului nr. 143/ 143 rue du désert”, coproducţie Algeria, Franţa şi Qatar, a fost desemnat de juriul de specialişti câştigătorul trofeului One World Romania 2020 şi a primit şi premiul juriului liceenilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul este realizat de Hassen Ferhani, premiat anul trecut la Locarno IFF şi RIDM Montreal International Documentary Festival.

În mijlocul Saharei există o nesperată oază de lumină: magazinul-cafenea al unei femei solitare, care trăieşte înconjurată de vastitatea deşertului şi de câteva animăluţe de casă. Zilele ei sunt însă departe de a fi goale: trecătorii se opresc zilnic în modestul adăpost de beton, mobilat sumar, pentru a bea o cafea, a mânca o omletă sau pur şi simplu de dragul unei conversaţii plăcute. Spiritul vivace şi uneori contradictoriu al femeii e marca farmecului ei, un magnet care atrage atât călători străini, cât şi oaspeţi de-ai casei, pe care îi tratează prieteneşte în egală măsură, deşi simte minciuna şi nu menajează pe nimeni, păstrându-şi trează o luciditate critică neîndurătoare.

Documentarul va fi proiectat duminică, de la ora 19.00, la Verde Stop Arena, şi de la ora 20.15, la Manasia Hub. El mai poate fi de asemenea vizionat online pe toată durata ultimei zile a festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului One World Romania.

Publicul a desemnat câştigător documentarul francez „Nici să nu vă gândiţi că urlu/ Ne croyez surtout pas que je hurle”, semnat de Frank Beauvais. Acelaşi film a primit o menţiune specială din partea juriului liceenilor.

Documentarul e o compilaţie de cadre din 400 de filme, o hartă cinefilă care trasează ruta depresiei şi a debusolării. Filmul va fi proiectat duminică, de la ora 21.00, la Verde Stop Arena, şi poate fi vizionat online pe toată durata zilei de astăzi.

„Sezonul Nisipului/ The Future Cries Beneath Our Soil” (Vietnam, Filipine), de Pham Thu Hang, a primit o menţiune specială din partea publicului, la fel şi documentarul portughez „Călătoria în jurul lumii când tu erai de vârsta mea/ A volta ao mundo quando tinhas 30 anos”, de Aya Koretzky.

„Călătoria în jurul lumii când tu erai de vârsta mea”
„Călătoria în jurul lumii când tu erai de vârsta mea”

Duminică, de la ora 17.00, pe pagina de Facebook a festivalului va avea loc o dezbatere despre Petre Sirin, regizor de filme documentare la studioul „Alexandru Sahia” care, pe lângă o serie întreagă de scurtmetraje dedicate artelor şi istoriei, a lăsat în urmă mărturii despre o lume căreia mulţi nici nu-i bănuiesc existenţa, cea a culturii queer din perioada comunistă. Vor participa Florin Buhuceanu (activist pentru drepturile omului), Teona Galgoţiu şi Bogdan Balla (cineaşti).

Cea de-a 13-a ediţie a festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului One World Romania a debutat pe 21 august. În centrul acestei ediţii s-a aflat omul fără o identitate clară în mentalul majorităţii, în acelaşi timp urban şi rural.

Filmele au fost proiectate la Verde Stop Arena, Cinema „Elvire Popesco”, Contego - The Coffee Factory, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, Cinema Muzeul Ţăranului şi Mercato Kultur. Filmele din competiţie au fost pentru prima dată evaluate de un juriu format din specialişti români şi internaţionali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.