Companiile americane din Golful Mexic au redus producţia de petrol cu 82% şi pe cea de gaze cu 59%, din cauza uraganelor, dar între timp angajaţii au început să revină la lucru, potrivit datelor publicate sâmbătă de Departamentul de Interne al Statelor Unite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor instituţiei, angajaţii reveniseră pe 122 de platforme de exploatare a hidrocarburilor, iar 189 erau încă neocupate, sâmbătă, la jumătatea zilei. Miercuri, 310 de platforme de forare erau neocupate cu personal.

Producţia de petrol a scăzut din cauza uraganelor cu 82%, respectiv cu 1,5 milioane de barili pe zi, iar cea de gaze naturale cu 59%, respectiv cu 45,3 milioane de metri cubi de gaze.

Puţurile de forare din Golful Mexic reprezintă 17% din totalul producţiei de petrol şi 5% din totalul producţiei de gaze naturale din Golful Mexic.

Uraganul Laura a dus la închiderea a şase rafinării de pe coasta Statelor Unite, care reprezintă aproximativ 12% din capacitatea de procesare din ţară. Cele care nu au fost afectate de uragan au început pregătirile pentru reluarea operaţiunilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.