La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă a României a fost de 19,31 milioane persoane, în scădere cu 96.500 persoane faţă de 1 ianuarie 2019, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă a fost de 19.318 mii persoane, în scădere cu 96.500 persoane faţă de 1 ianuarie 2019. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 73.630 persoane)", arată datele INS.

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,1%, respectiv 51,1%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 121,3 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 643.000 persoane (3,664 milioane faţă de 3,021 milioane persoane), în creştere faţă de 554.000 persoane la 1 ianuarie 2019.

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 52 la 52,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (-30.591 persoane).

La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 449.000 persoane, în scădere cu 0,1% faţă 1 ianuarie 2019.

Populaţia feminină la 1 ianuarie 2020 a fost de 9,872 milioane persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2019 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,2 (la 1 ianuarie 2019) la 121,3 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2020).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1puncte procentuale (de la 15,7% în 2019 la 15,6% la 1 ianuarie 2020), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,5puncte procentuale (de la 18,5% în 2019 la 19% la 1 ianuarie 2020). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 52 (la 1 ianuarie 2019) la 52,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2020).

"România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2019 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 31.000 persoane. În cursul anului 2019, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,3%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (53,7%)", arată INS.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.