Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au stabilit modalităţile prin care poate fi reabilitată o companie care riscă să fie exclusă de la o licitaţie. În plus, Consiliul Concurenţei va publica o listă neagră cu firmele implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au elaborat un document, opinie comună, care clarifică modalităţile prin care o companie, care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel, vizând trucarea de licitaţii, poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire", a informat autoritatea de concurenţă.

Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă (disponibil pe site-ul autorităţii de concurenţă).

În acelaşi timp, autorităţile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici şi dovezile prezentate de aceştia.

"Pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina proprie de Internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă", mai precizează autoritatea.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.