Coordonatorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, Ionel Oprea, a cerut spitalelor să comunice care este capacitatea maximă pentru izolarea copiilor, pentru situaţia în care apa cazuri de COVID-19 după începerea anului şcolar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Ieri (luni - n.r.) erau cinci la Balş şi şapte la Babeş. Am dat dispoziţie să se documenteze clar, să avem informaţie, începând din 10 septembrie, câte paturi sunt şi să cerem din partea acestor spitale să ne spună clar care este capacitatea maximă de izolare a copiilor care în mod nefericit vor fi infectaţi. (...) Trebuie să ne gândim şi la celelalte spitale de pediatrie din Bucureşti. De exemplu, cum este la Grigore Alexandrescu, care e multipavilionar, putem să discutăm acolo dacă pot pune la nevoie la dispoziţie un pavilion întreg”, a declarat Ionel Oprea, la Europa FM.
 
El a precizat că nu mai pot fi 30 de copii într-o clasă. 
 
“Nu poţi 30 într-o clasă - depinde şi clasa cât e de mare. Trebuie aşa cum s-au făcut recomandările să se reducă la 15, să respecte distanţarea, trebuie şi o ventilaţie naturală încât să nu permită transportul viruşilor în cantitate mare”, a precizat coordonatorul DSP Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.