Autoritatea de reglementare antitrust din Germania a lansat o nouă investigaţie referitoare la relaţia dintre gigantul comerţului electronic cu comercianţii terţi care folosesc platforma sa, a declarat şeful instituţiei, Andreas Mundt, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Investigăm în prezent dacă şi cum influenţează Amazon modul în care comercianţii stabilesc preţurile pe platforma de comerţ electronic”, a spus Mundt, preşedintele Biroului Federal pentru Carteluri, publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Germania este a doua mare piaţă a Amazon după Statele Unite.

În timpul primelor luni ale pandemiei de coronavirus, când multe magazine au fost închise, iar cumpărătorii s-au reorientat către cumpărăturile online, au existat plângeri că Amazona i-a blocat pe unii comercianţi din cauza preţurilor prea mari, a spus Mundt.

“Amazon nu trebuie să fie un controlor al preţurilor”, a spus Mundt, adăugând că Amazon a răspuns solicitărilor sale de informaţii şi că răspunsurile oferite sunt în prezent evaluate.

Amazon nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.

Până în 2013, Amazon nu a permis comercianţilor să îşi ofere produsele prin intermediul altor site-uri la preţuri mai mici decât pe platforma sa, dar autoritatea germană antitrust a obligat compania să renunţe la această politică.

Anul trecut, Amazon a ajuns la un acord cu autoritatea germană pentru reformarea termenilor serviciului său pentru comercianţii terţi, determinând instituţia să renunţe la o investigaţie pe care o desfăşura de şapte luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.