Premierul Ludovic Orban a făcut, vineri, o vizită pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti şi a anunţat că progresul pe primul tronson este de 13%, iar pe tronsonul 2 de peste 30%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ludovic Orban a declarat, într-o conferinţă de presă, că în 2008 era realizat studiul de fezabilitate şi erau aprobaţi indicatorii tehnico-economici, iar de atunci şi până acum doi ani nu s-a mai întâmplat nimic cu drumul expres Craiova-Piteşti. 
 
“Drumul expres Craiova-Piteşti a fost gândit odată cu investiţia făcută de Ford la Craiova. Realizarea drumului expres Craiova-Piteşti a fost cuprinsă în memorandumul semnat de Guvernul României cu compania Ford. Ca ministru al transporturilor în 2008 am realizat studiul de fezabilitate şi am aprobat toţi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţie. Din 2008 până în urmă cu aproximativ doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic”, a spus premierul.
 
El a anunţat care este stadiul lucrărilor pe cele două tronsoane ale drumului expres aflate în execuţie. 
 
“Progresul pe tronsonul 1 este de 13%, iar pe tronsonul 2 este de peste 30%. Mai avem două tronsoane, tronsonul 3 şi 4, pentru ambele tronsoane Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a finalizat licitaţia şi a desemnat câştigătorul. A fost desemnat câştigătorul care a avut cea mai bună ofertă şi cel mai bun preţ şi care şi-a şi demonstrat capabilitatea tehnică în construcţia tronsonului 2. Nu s-a putut semna contractul până astăzi pentru că o companie care a participat la licitaţie a contestat licitaţie, e vorba de China Railway, o contestaţie neîntemeiată, care nu are nicio bază şi sperăm să fie soluţionată cât mai repede de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor”, a afirmat Orban.
 
În 30 iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spunea că el crede că tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti vor fi finalizate înainte de termen, el afirmând că a găsit o mobilizare bună a antreprenorilor. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.