Candidatul ALDE la Primăria Capitalei Călin Popescu Tăriceanu a declarat că planul Guvernului prin care la alegerile locale vrea să fixeze intervale orare în care persoanele peste 65 de ani să poată vota este absolut neconstituţională. „Este soluţia pe care Iohannis şi Orban au găsit-o pentru a neutraliza nemulţumirea pensionarilor după refuzul lor de a le mări pensiile conform legii”, a adăugat Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pas cu pas Iohannis şi Orban pun în aplicare planul de fraudare al alegerilor. Ieri (miercuri - n.r.), Guvernul a transmis Parlamentului planul de a fixa intervale orare pentru votul celor în vârstă. Cam aşa cum au făcut-o şi în perioada stării de urgenţă, două ore şi pe fugă. Nu am nici un fel de dubiu că măsura este absolut neconstituţională, dar, mai grav, ea este absolut insultătoare. Ea este soluţia pe care Iohannis şi Orban au găsit-o pentru a neutraliza nemulţumirea pensionarilor după refuzul lor de a le mări pensiile conform legii. Şi cum 5 milioane de voturi contează, au inventat această şmecherie la care i-au pus moţ şi măsurarea temperaturii la intrarea în secţia de votare”, a scris Călin Popescu Tăriceanu joi pe Facebook.
 
Acesta a criticat şi măsura luării tempaturii cu acele termometre care de multe ori arată 34-35 de grade, „încât începi să-ţi pui întrebări dacă mai trăieşti”. 
 
„Asta înseamnă că un lipitor de afişe de la PNL va sta în faţa secţiei de votare şi ne va măsura temperatura. Da, cu acele termometre care de cele mai multe ori arată 34-35 grade, încât începi să-ţi pui întrebări dacă mai trăieşti. Şi dacă temperatura noastră va depăşi o cifră pe care o vor fixa tot ei (probabil că se va măsura în grade K(laus)) lipitorul de afişe PNL ne va interzice accesul în secţia de vot. Adică ne va interzice dreptul de vot conferit de Constituţie! Măcar la Bacalaureat le-au mai dat copiilor o şansă într-o sesiune specială. Nouă…doar în toamnă! Poate. Dacă ne purtăm frumos! Serios, băieţi? Atât de disperaţi sunteţi? Vi s-a făcut de o revoluţie? Nu mai bine plecaţi acasă ca să nu mai violaţi democraţia şi bunul simţ?”, a conchis liderul ALDE.

În raportul transmis de premierul Ludovic Orban miercuri Parlamentului, care conţine planul de acţiuni al Guvernului pentru alegerile locale din 27 septembrie şi pentru deschiderea anului şcolar pe 14 septembrie, este prevăzută recomandarea ca persoanele de peste 65 de ani să voteze în anumite intervale orare.

„Pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, aflate în categoria de risc înalt, s-au recomandat următoarele:

- asigurarea accesului prioritar al acestor persoane în secţiile de vot, prin crearea unor intervale orare dedicate;

- crearea condiţiilor de vot pentru persoane care nu se pot deplasa astfel încât votarea să se efectueze în condiţii sigure: organizatorii care însoţesc urna mobilă trebuie să poarte mască,  mănuşi ce trebuie schimbate după fiecare vizită, se evită intrarea în domiciliul votantului sau, dacă acest lucru, este necesar se va păstra distanţa fizică de 1,5 m şi se va staţiona un timp limitat sub 15 minute;

- în cazul persoanelor internate, votul cu urna mobilă va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice (purtarea echipamentului de protecţie conform cu recomandările personalului medical al secţiei respective);

- evitarea prezenţei îndelungate a acestor categorii de persoane la instruiri, în calitate de membri ai comisiilor de vot, observatori etc”, arată documentul Executivului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.