Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a dispus marţi izolarea celui mai mare oraş al ţării, Auckland, după apariţia a patru cazuri de Covid-19 în contextul în care nu a fost înregistrat niciun caz de infecţie în comunitate de 102 zile, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După 102 zile, avem primele cazuri de Covid-19 înregistrate în afara plasării în izolare şi a carantinei gestionate, în contextul în care toţi am muncit incredibil de dur pentru a împiedica acest scenariu. Am planificat şi am pregătit acest scenariu", a declarat ea. 

Conform premierului ar fi vorba de membrii unei familii din Auckland, dar sunt verificate mai multe locuri pe unde aceştia au trecut. Deocamdată, autorităţile nu ştiu cum s-au îmbolnăvit aceste persoane. 

Rezidenţilor din Auckland li s-a comunicat să stea acasă începând de miercuri iar şcolile rămân închise timp de trei zile. 

Noua Zeelandă are 1.569 de cazuri confirmate şi suspecte de Covid-19 şi 22 de decese asociate coronavirusului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.