Tehnicianul echipei CS Mioveni, Claudiu Niculescu, a declarat, duminică seară, după meciul cu Chindia Târgovişte, pierdut cu scorul de 0-2, că rezultatul este unul meritat şi că jucătorii săi au făcut greşeli individuale, însă el crede în posibilitatea unei răsturnări de situaţie în returul barajului pentru Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“E un rezultat meritat pentru gazde. Din păcate băieţii n-au reuşit să depăşească momentul după ultima etapă cu Petrolul Ploieşti. Când faci greşelile individuale pe care le-am făcut noi echipele din Liga 1 nu te iartă. Diferenţă foarte mare în această seară nu a fost. Greşelile individuale şi-au spus cuvântul. Din păcate le-am făcut noi. La fotbal s-au văzut multe, aşa că în niciun caz nu trebuie să cedăm. Chiar cred că putem face o remontada, dacă nu facem greşelile din seara asta”, a spus Niculescu la Digi Sport.

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică seară, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în prima manşă a barajului de menţinere / promovare în Liga 1. Golurile au fost marcate de Bic ’14 şi Ivancic ’74.

Returul este programat miercuri, 12 august, la Mioveni, începând cu ora 18.30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.