Trei senatori americani ameninţă, într-o scrisoare, cu ”distrugerea financiară” a administratorilor portului german Sassnitz-Mukran, de pe Insula Rügen, la Marea Baltică, implicat în proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, dacă nu-şi încetează participarea la acest proiect controversat, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă voi veţi continua să livraţi mărfuri, servicii şi să susţineţi proiectul Nord Stream 2, veţi împiedica supravieţuirea întreprinderii voastre”, ameninţă în această scrisoare, datată miercuri, 5 august, senatorii Ted Cruz, Tom Cotton şi Ron Johnson.

Statele Unite se opun de ani de zile acestui proiect, care urmează să transporte gaze naturale ruseşti către Germania şi Europa.

Washingtonul consideră că proiectul va spori dependenţa europenilor faţă de gazele naturale ruseşti şi vor consolida, astfel, influenţa Mocovei.

Nord Stream 2 urmează să fie finalizat în curând, însă presiunile sunt mai puternice ca niciodată.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat în decembrie o lege care impune sanţciuni întreprinderilor asociate construcţiei gazoductului.

Washingtonul avertiza la jumătatea lui iulie că urmează să impună noi sanţciuni.

Peste 120 de întreprinderi europene - în principal germane, dar şi franceze - ar putea să fie vizate de aceste sanţciuni.

Germania a protestat şi a denunţat o ”atingere la adresa suveranităţii europene” în domeniul energetic.

Însă, în Uniunea Europeană (UE), vocile sunt discordante.

Unele ţări, ca Polonia, se opun acestui proiect.

Pentru moment, UE nu a rispostat în mod oficial.

Proiectul - deţinut de către gigantul rus Gazprom - vizează să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti către Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.