Arbitrul Ovidiu Haţegan a fost delegat de Comisia de Arbitri UEFA la meciul Bayern Munchen – Chelsea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri, se reiau jocurile din Liga Campionilor. Într-o primă fază se dispută returul duelurilor din optimi rămase nefinalizate înainte de întreruperea competiţiilor. Apoi, va urma turneul Final 8 care va fi găzduit, în perioada 12-23 august, la Lisabona.

Ovidiu Haţegan se va afla la centru la partida Bayern – Chelsea, programată sâmbătă, de la ora 22.00, la Munchen. Returul începe de la 3-0 pentru formaţia germană.

Brigada românească de la acest joc este completată de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial va fi Radu Petrescu. În camera VAR se vor afla doi italieni, Massimiliano Irrati şi Marco Guida.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.