Un proiect de educaţie muzeală dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani va fi demarat de Muzeul Naţional Cotroceni pe 10 august, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotroceni Summer Camp reprezintă o serie de ateliere creative, la care participanţii sunt invitaţi să descopere patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi cunoştinţele despre artă şi istorie.

Proiectul se desfăşoară sub forma unor module în care copiii vor afla tainele ansamblului Cotroceni, aspecte din viaţa personalităţilor care au locuit aici, importanţa protejării şi promovării patrimoniului cultural.

Atelierele vor include următoarele teme: „Păşim împreună în povestea de la palat”, „Vânătoarea de comori la palat”, „Introducere în pictură în acuarelă”, „Tabăra de pictură de la palat”, „Expoziţia de pictură de la palat”, „Introducere în storytelling”, „Magia de a spune poveşti”, „Construiesc povestea palatului”, „Arta documentării”, „Rolul femeilor în primul război mondial” şi „Jurnalist de război”.

Participanţii vor cunoaşte viaţa publică şi privată a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, vor vizita spaţiile Muzeului Naţional Cotroceni şi vor avea de rezolvat anumite misiuni care au scopul de a-i ajuta să asimileze mai bine informaţiile nou dobândite. De asemenea, vor descoperi prin exerciţii practice şi interactive diferite aspecte ale personalităţii reginei Maria - artist, ambasador, mama răniţilor - şi vor crea o lucrare de artă, o poveste sau un articol.

Participanţii se pot înscrie prin completarea formularului online.

Atelierele se desfăşoară în intervalul orar 11.00 - 12.30, în limita locurilor disponibile. Participanţii se pot înscrie la unul sau mai multe ateliere. Taxa de participare este de 20 lei/elev pentru un atelier; 50 lei/elev pentru trei ateliere şi 75 lei/ elev pentru cinci ateliere.

Toţi participanţii, precum şi personalul MNC implicat, vor respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.