Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că aproximativ 40 de români care muncesc sezonier la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Germania au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19, la retestare. Un număr total de 151 de români, lucrători sezonieri la ferma respectivă au încheiat perioada de carantină pe 3 august, iar reprezentanţii consulatului României la München au discutat cu autorităţile bavareze pentru a găsit modalităţi ca aceştia să fie transportaţi în ţară, dacă doresc acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În continuarea informaţiilor comunicate în data de 30 iulie a.c. cu privire la testarea pozitivă a unor lucrători care îşi desfăşoară activitatea la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că cei 151 cetăţeni români, lucrători sezonieri, testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, au încheiat perioada de carantină la data de 3 august a.c. În acest context, reprezentanţii Consulatului General al României la München au întreprins demersuri pe lângă autorităţile bavareze pentru identificarea unei modalităţi de transport în România pentru cetăţenii români care doresc să revină în ţară”, au transmis reprezentanţii MAE într-un comunicat de presă remis miercuri News.ro.

Conform informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile germane, MAE precizează că, în urma ultimei retestări a lucrătorilor ale căror rezultate fuseseră iniţial negative, 52 persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar aproximativ 40 dintre acestea sunt cetăţeni români.

Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autorităţile germane, cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu lucrători români din cadrul fermei şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19. 

MAE reaminteşte românilor că „pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089553307 şi 0049 08998106143, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Oficiului consular: 00491602087789” conchide sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.