Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, afirmă că doar Curtea de Apel va stabili dacă va fi sau nu trimis în judecată în dosarul vânzărilor ilegale de locuinţe şi susţine că până acum nu i s-a luat nicio declaraţie. Robu consideră că nu are nicio legătură cu dosarul, el fiind acuzat ”numai şi numai pentru vânzarea a două magherniţe”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-a judecat la Camera Preliminară a Tribunalului Timiş solicitarea mea ca «dosarul caselor naţionalizate» să fie retrimis la Procuratură/ DNA, pentru mai multe motive, inclusiv acela că mie niciodată nu mi s-a luat nicio declaraţie de către Procuror, fiind lipsit, astfel, de dreptul la apărare încă din faza de cercetare. Respingerea solicitării la Tribunal nu înseamnă automat trimiterea în judecată, pentru că am dreptul la contestaţie şi abia Curtea de Apel va stabili dacă voi fi efectiv trimis în judecată sau nu”, a scris Robu pe Facebook, după decizia din Camera Preliminară a Tribunalului Timiş.

Robu susţine că este acuzat ”numai şi numai pentru vânzarea a două magherniţe, foste magazii de lemne dintr-un fund de curte, locuinţe sociale, fără terenul de sub ele sau de-alături, dintr-o zonă periferică, fără legătură cu aşa-numitele case naţionalizate şi implicit fără legătură cu prejudiciul de milioane de euro despre care se vorbeşte conex vânzării acestora”.

”Puteţi vedea cele două locuinţe vândute cu semnătura mea - nu de către mine, nu la ordinul meu, ci de către o Comisie din care eu nici măcar n-am făcut parte! - în pozele ataşate, şi încă aşa cum se prezintă ele după ce amărâţii care le-au cumpărat le-au aranjat! Iniţial, ele n-au avut nici apă, nici curent, nici canalizare, nici baie”, ai scris Robu, acuzând că de trei ani este ”terfelit”.

Primarul municipiului Timişoara afirmă că cele două ”magherniţe” sunt evaluate la 70.000 de euro, acesta fiind prejudiciul care i se impută, iarpentru recuperarea acestuia i s-a pus sechestru pe două apartamente pe care le deţine – unul de trei camere şi unul de patru camere. 

Judecătorii de la camera preliminară a Tribunalului Timiş au decis, marţi, începerea judecării în dosarul vânzărilor ilegale de locuinţe în baza Legii 112/1995 în care au fost deferiţi justiţiei primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, fostul primar Gheorghe Ciuhandu, actualul viceprimar Dan Diaconu, dar şi alţi foşti funcţionari din Primăria Timişoara.

Decizia magistraţilor nu este una definitivă, ea putând fi contestată în termen de trei zile, la Curtea de Apel Timişoara.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.