Premierul Ludovic Orban a anunţat că deja sunt emise ordine ca începând de sâmbătă, 1 august, să fie dispuse zeci de detaşări în direcţiile de sănătate publică, în serviciilor de ambulanţă, spitalelor, în special la secţiile de terapie intensivă şi în special la secţiile externe nou deschise pentru a face faţă numărului nou de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ştim foarte bine că am avut această perioadă în care nu am putut apela la detaşări. Deja sunt emise ordine, începând cu data de astăzi, 1 august sunt zeci de detaşări dispuse prin ordinul comandatului, efectivele direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă, spitalelor, în special secţiilor ATI, dar mai ales a secţiilor externe nou deschise pentru a face faţă numărului nou de cazuri vor avea personal şi practic orice manager nu va mai putea invoca lipsa personalului”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la sediul PNL din Bucureşti.

Întrebat de unde va fi detaşat personalul medical, premierul a răspuns: „De la alte spitale, dintre rezidenţi, există o analiză făcută privind cadrele medicale. Pe baza acestor analizări s-a făcut apel la voluntariat şi dacă nu s-au completat efectivele deja s-au emis ordine de comandant privind detaşarea”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că alte 1.225 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, bilanţul ajungând la 52.111. În acelaşi interval s-au înregistrat 36 de decese, numărul total fiind de 2.379. În prezent, la Terapie Intensivă sunt internaţi 401 pacienţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.