Cuplul Macron s-a instalat la Fortul Brégançon, reşedinţa de vară a preşedinţilor Republicii, în Var, a confirmat Palatul Elysée, într-o vacanţă de vară al cărei sfârşit nu a fost încă stabilit, după ce a sosit miercuri seara discret, potrivit presei locale, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emmanuel Macron urmează să se întâlnească cu membrii Guvernului într-o şedinţă a Consiliului Miniştrilor la 25 august, însă se poate întoarce din concediu mai devreme, potrivit preşedinţiei.

Este vorba despre o vacanţă ”de studiu”, a precizat Elysée.

Preşedintele francez ar putea să participe, împreună cu principalii miniştri, la unul sau mai multe Consilii de Apărare Sanitară, prin videoconferinţă, pentru a adapta strategia guvernamentală în funcţie de evoluţia pandemiei covid-19, care creşte în lume şi este prezentă în Franţa, a sugerat un purtător de cuvţnt al Guvernului, Gabriel Attal.

După concediu se anunţă o perioadă încărcată, şi anume prezentarea unui plan istoric de relansare - în valoare de 100 de miliarde de euro - promis la sfârşitul lui august, în contextul unei pre-campanii electorale, cu 20 de luni înaintea alegerilor prezidenţiale din 2022.

”Preşedintele continuă, evident, să urmărească dosarele actualităţii naţionale şi internaţionale şi rămâne deosebit de atent la evoluţia situaţiei sanitare în teritoriu. El le-a amintit membrilor Guvernului, miecuri, necesitatea de a rămâne în stare de veghe şi deplin mobilizaţi”, afirmă preşedinţia.

Fortul Brégançon, situat pe o peninsulă, ferit de priviri, a devenit o ”armă” diplomatică, iar Macon obişnuieşte să primească în fiecare vară lideri străini. Anul trecut l-a primit pe Vladimir Putin.

Elysée nu a confirmat dacă anul acesta primeşte lideri străini, însă nu a exclus această posibilitate.

Nimic nu s-a prevăzut oficial în acest sens, însă Macron ar putea participa, ca în fiecare an, la ceremonia comemorării Debarcării din Provence, la 17 august, la Bormes-les-Mimosas, unde şi-a oferit anii trecuţi băide mulţime cu locuitorii, împreună cu soţia sa, Brigitte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.