Directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB), Alexandru Burghiu, a declarat, joi, referitor la situaţia furnizării apei calde în sectoarele 2 şi 3 din Capitală, că în prezent doar 20 de puncte termice pe raza sectorului 3, din totalul celor 250, nu ating temperatura optimă de funcţionare, iarpentru aceste zone siuaţia va fi remediată în cursul zilei de vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul zilei de vineri se va îmbunătăţi funcţionarea urmare a punerii în funcţiune a Magistralei III. La fel şi pentru sectorul 2, pentru cele aproximativ 20 de puncte termice, unde se va îmbunătăţi funcţionarea tot mâine. Pe data de 6 august vom putea să trecem prin CET SUD, iar acest lucru înseamnă o altă cale de a ajunge în sectoarele 2 şi 3. În jurul datei de 15 august, CET -ul Sud va începe să funcţioneze, ceea ce înseamnă funcţionare fără probleme. Zonele unde avem probleme sunt zonele Titan şi zona Pantelimon, Mihai Bravu unde alimentarea se făcea din CET Titan şi din CET-ul Pipera, care însă între timp nu mai sunt", a declarat Alexandru Burghiu, joi, într-un comunicat de presă al companiei. 

Directorul general a explicat că se va face o reducere a facturii din luna curentă, în funcţie de calculul fiecărei asociaţii şi de calculul fiecărui punct termic, diminuare ce va fi cuprinsă între 16 şi 24 de procente.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.