Generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, şef al Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, împreună cu alte persoane, faptele fiind comise cu prilejul organizării unor concursuri de promovare a unor angajaţi STS din Corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
DNA a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă că a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a mai multor persoane. 
Este vorba deapre generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, la data faptelor şeful Direcţiei Management Resurse Umane (D.M.R.U.) din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (S.T.S.), pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma instigării, 
- fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării, locotenent colonel (în rezervă) Ana Niţu, la data faptelor şefă a Sectorului Testare Evaluare şi Asistenţă Psihologică din cadrul S.T.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma participaţiei improprii, fals intelectual în formă continuată, sub forma participaţiei improprii.
Au mai fost trimişi în judecată căpitan Adelina Sofia Ştefan în cadrul D.M.R.U. - Biroul Recrutări, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, căpitan Ana Maria Daniela Berhardt, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, plutonier major Gabriela Racu, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, Liviu Berhardt (soţul inculpatei Ana Maria Daniela Berhardt), la data faptei agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. 
Procurorii au afirmat că infracţiunile au fost comise în perioada iunie 2019 – martie 2020, cu ocazia organizării a trei concursuri de promovare a unor angajaţi S.T.S. din Corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor. 
Cu ocazia organizării primului concurs, Ana Maria Daniela Berhardt nu ar fi obţinut aviz psihologic favorabil, după susţinerea testării psihologice. 
“Cu prilejul celui de-al doilea concurs, din data de 23 octombrie 2019, inculpata ar fi susţinut din nou testarea psihologică, la care, deşi ar fi obţinut aceleaşi rezultate ca la proba anterioară (în condiţiile în care de data aceasta ar fi avut la dispoziţie baterii de teste psihologice identice cu cele folosite pentru testare), ar fi fost declarată totuşi ”apt psihologic pentru a fi încadrat ofiţer în cadrul S.T.S””. Acest lucru ar fi fost posibil datorită presiunilor exercitate de către inculpata Niţu Ana asupra psihologului examinator, la solicitarea generalului de brigadă Grigore Daniel Cosmin”, se arată în comunicat.  
Sursa citată menţionează că prin demersurile celor două persoane ar fi fost încălcată independenţa profesională a psihologului examinator.
“Consecinţa directă a încălcării dispoziţiilor legale susmenţionate o reprezintă vătămarea intereselor legale ale S.T.S. de a angaja doar persoane care îndeplinesc criteriile legale şi implicit cu competenţele şi abilităţile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu, corelativ cu obţinerea unui avantaj necuvenit inculpatei Berhardt Ana-Maria-Daniela de a fi numită într-o funcţie de ofiţer pentru care nu îndeplinea condiţiile legale. Chiar şi în aceste condiţii, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela nu ar fi promovat testarea la cunoştinţele profesionale, motiv pentru care a fost fost declarată respinsă”, a mai transmis DNA. 
Procurorii au mai spus că atunci când a fost organizat cel de-al treilea concurs, pe data de 19 februarie 2020, Adelina Sofia Ştefan ar fi dispus ca Ana Maria Daniela Berhardt să susţină testarea singură, în altă sală, faţă de ceilalţi candidaţi. 
“În aceste condiţii, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela ar fi reuşit să promoveze în cele din urmă examenul profesional cu ajutorul inculpatei Racu Gabriela care i-ar fi oferit, prin intermediul telefonului mobil, rezolvarea la mai multe subiecte. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, inculpatul Berhardt Liviu i-ar fi remis, direct sau prin intermediul unei alte persoane, generalului de brigadă, în rezervă, F.N. diverse bunuri în schimbul promisiunii acestuia din urmă că va interveni pe lângă factori de decizie din cadrul S.T.S. pentru ca inculpata Berhardt Ana Maria Daniela să ocupe postul de ofiţer”, au mai transmis procurorii DNA, care au precizat că în urma anchetei au stabilit că influenţa pretinsă a generalului în rezervă F.N. nu a fost una reală. 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti. 
 
Anterior, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii: F.N. (general de brigadă, în rezervă) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi M.H.T. (persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă. Astfel, generalul de brigadă, în rezervă a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar M.H.T., la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
În martie anul acesta, DNA a solicitat documente de la STS, care a confirmat atunci, la solicitarea Profit.ro şi News.ro, că a pus la dispoziţia DNA documente, punctual, de resortul resurselor umane.

”STS a răspuns şi va răspunde cu deschidere organelor de cercetare. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm faptul că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.