Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că imediat după intervenţia factorului politic, atunci când unii politicieni îndemnau la nerespectarea regulilor şi la neîncrederea în pandemie, a început creşterea numărului de cazuri. Ministrul afirmă că alegerile din 27 septembrie pot avea loc într-o singură zi, dacă se respectă regulile minime: mască, distanţare şi dezinfectant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Oamenii au putut vedea că, atâta timp cât nu a existat acest factor politic, am decis şi am gestionat această pandemie, am gestionat-o bine. Sfârşitul lunii mai şi ultima săptămână din iunie ajunsesem să avem 120 de cazuri noi de la o zi la alta. Astăzi suntem aproape la 1.151, aproape 1.200 de cazuri în contextul în care au urmat nişte momente în care neîncrederea, bagatelizarea a tot ceea ce a însemnat acea perioadă, instigarea la nerespectarea unor reguli, nerecunoaşterea unei pandemii sau un vid legislativ de aproape 3 săptămâni a dus la momentul în care ne aflîm. Cred că politic am grăbit puţin lucrurile peste un moment medical care nu este terminat, în detrimentul unei reluări economice”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24, marţi seară.

Tătaru a mai adăugat că alegerile trebuie pregătite din punct de vedere al stării de sănătate a populaţiei.

”Ca să ne gândim la alegeri, trebuie să gândim un timp al acestor alegeri şi trebuie să pregătim o stare de sănătate a acestui popor pentru aceste alegeri. Putem să gândim politic, dar prin prisma unui moment politic care poate fi gestionat atunci. Dacă în acest moment nu există acea colaborare, acea imagine de moment în care toată lumea ştie că vrem să avem nişte alegeri, 27 septembrie, ce putem face, cum se vor desfăşura în condiţii bune aceste alegeri şi să facem ca aceste condiţii să existe atunci. S-a furat startul şi tocmai cei care nu recunoşteau pandemia, astăzi reclamă o proastă gestionare a acestei pandemii şi încercarea de a tărăgăna o eventuală relansare medicală spre o situaţie mai bună în care să stabilizăm creşterea numărului de cazuri şi coborârea de la o zi la alta a acestui număr de cazuri, să putem ajunge tocmai la acest moment politic. Poate că nu pe suferinţa unui popor te urci ca să câştigi votul politic”, a mai declarat ministrul.

Nelu Tătaru a adpugat că mulţi asimptomatici nu vor să părăsească spitalele văzând care este evoluţia virusului.

”Dacă la un moment dat exista acel proiect al asimptomaticilor pe care se urca mai multă lume din sfera politică, gesionând ca un moment care poate aduce voturi, am văzut că astăzi ne confruntăm într-adevăr cu cei asimptomatici care nu mai vor să plece din spital văzând care este evoluţia”, a declarat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă putem avea alegeri la 27 septembrie, Nelu Tătaru a declarat că măsurile minime sunt importante, dar că totul depinde de evoluţia de la acel moment.

”Pot fi oganizate alegeri cu respectarea unor reguli, ceea ce cerem de când am cerut primele relaxări. Fără aglomeraţie, cu mască, cu dezinfectant în secţie. Opţiunea specialistului se aşează pe evoluţia la acel moment. Le putem gestiona şi într-o singură zi, dacă se respectă regulile de distanţare, dacă avem o bună organizare în secţie şi să gestionăm şi acel moment al celor aflaţi în izolare sau în carantină”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.