TikTok va remunera direct anumiţi creatori celebri ai platformei sale a cărei popularitate a explodat în timpul pandemiei, scrie francetvinfo.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reţeaua de socializare, populară în rândul tinerilor, a anunţat crearea unui fond american dotat cu 200 de milioane de dolari (adică 172 de milioane de euro). Acest fond va distribui sume creatorilor şi influencerilor. 

Pentru a aplica, ei trebuie să aibă 18 ani şi peste, un număr minim de abonaţi ai profilului lor şi să posteze regulat videoclipuri care respectă regulamentul platformei. 

"Creatorii noştri vor putea genera venituri care vor recompensa grija şi pasiunea pe care o pun în creaţie prin legături originale cu publicul lor", a precizat TikTok. 

A atrage şi a păstra creatorii a devenit o practică pentru reţelele de socializare care îşi dispută atenţia utilizatorilor. 

YouTube permite creatorilor care au atins anumite praguri (număr de abonaţi şi de ore difuzate, în special) să difuzeze publicitate pentru a-şi promova videoclipurile. Filiala Google poate de asemenea să încheie acorduri cu vedetele, precum suedezul PewDiePie, care difuzează videoclipuri în direct, exclusiv pe YouTube. 

TikTok funcţionează până în prezent mai degrabă pe modelul Instagramului: creatorii pot publica videoclipuri sponsorizate pe canalul lor, dar nu există program de remunerare directă de asemenea anvergură. 

Reţeaua socială nu a precizat cum vor fi alese persoanele, nici câţi bani vor primi. Dar această decizie ar trebui să ajute la consolidarea legăturilor dintre creatori a căror faimă o depăşeşte pe cea a aplicaţiei. Unele dintre ele au semnat parteneriate publicitare şi au apărut pe coperţile revistelor. 

TikTok aparţine grupului chinez ByteDance şi numără aproape un miliard de utilizatori. Aplicaţia ar putea deveni independentă de compania-mamă pentru a scăpa de riscul de a fi interzisă de Washington, care o suspectează de spionaj în favoarea guvernului chinez. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.