"Map of the Soul: 7", cel mai recent album al formaţiei coreene BTS, lansat în februarie, este în prezent cel mai vândut disc din lume anul acesta, cu mai mult de 5 milioane de unităţi, anunţă Forbes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

528.000 de discuri s-au vândut în Statele Unite. În Coreea de Sud, au fost vândute 4,1 milioane de unităţi în doar nouă zile în februarie. 

În Japonia, versiunea niponă a discului, "Map of the Soul: 7 - The Journey", a devenit cel mai vândut album al anului după o săptămână, cu 564.000 de unităţi vândute după 14 iulie. 

BTS - abrevierea de la Bangtan Sonyeondan (Bulletproof Boy Scouts) - este primul grup k-pop care a condus topurile american şi britanic al albumelor şi care a susţinut o serie de concerte sold-out la Los Angeles, Paris şi Londra.

Înfiinţat la Seul în 2013, este format din Jin, Suga, J-Hope, RM, Jimin, V şi Jungkook. Grupul a primit numeroase premii, inclusiv trei trofee American Music, a fost inclus în lista Time a celor mai influente 100 de personalităţi ale anului 2019. În total, albumele BTS au fost vândute în peste 1,4 milioane de copii. Pe YouTube, videoclipurile pieselor au fost vizionate de peste 11 miliarde de ori.

Discurile „Love Yourself: Tear”, „Love Yourself: Answer” şi „Map of the Soul: Persona” au fost lansate pe parcursul a 11 luni şi au înregistrat un succes de masă, BTS devenind în aprilie 2019 primul grup după The Beatles cu trei albume care au debutat pe primul loc în Billboard 200 în mai puţin de un an. „Map of the Soul: 7”, apărut în februarie 2020, este al patrulea album BTS clasat pe primul loc în Billboard 200 în decurs de mai puţin de 2 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.