O vilă de pe Coasta de Azur care i-a aparţinut actorului scoţian Sean Connery în anii 1970 este scoasă la vânzare pentru 30 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul şi soţia lui, Micheline Roquebrune Connery, de origine franco-marocană, obişnuiau să locuiască aici în perioadele dintre filmările lui, scrie Variety.

Cunoscută sub numele Villa Le Roc Fleuri, casa este construită pe şase niveluri în stilul Belle Époque şi datează din 1928.

Imobilul are aproximativ 1.000 de metri pătraţi, cinci dormitoare, tot atâtea băi şi un lift, iar pe proprietatea cu vedere la Mediterană şi la vechiul port al Nisei se află o piscină, terase şi case pentru oaspeţi.

Casa a fost puţin modificată de când Connery a renunţat la ea.

Multe dintre caracteristicile Art Deco originale au fost păstrate, între care porţile din fier forjat, holurile arcuite şi balustradele scărilor din marmură.

Actualii proprietari au cumpărat două proprietăţi învecinate, astfel că pe proprietate se află acum două case de oaspeţi complet echipate.

În prezent, actorul Sean Connery, în vârstă de 89 de ani, trăieşte într-un alt loc idilic, în comunitatea Lyford Cay din Bahamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.