Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat marţi că au fost completate şi depuse, la nivel naţional, în intervalul 4 martie - 7 iulie, 150.503 cereri pentru înscrierea în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021 şi au fost admise 149.307 de solicitări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Dintre cele 150.503 cereri completate şi depuse, 131.599 de cereri vizează copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, iar 18.904 cereri, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv”, arată Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă remis marţi News.ro.
 
Sursa citată mai spune că, în această primă etapă, repartizarea copiilor a fost realizată pe baza informaţiilor din cererile tip de înscriere şi din documentele depuse, inclusiv prin aplicaţia informatică, de părinţi, tutori legal instituiţi sau reprezentanţi legali şi în baza deciziilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripţii şcolare.
 
„În a doua etapă (21 - 31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiţi, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti”, mai transmite Ministerul Educaţiei.
 
În intervalul 1 - 4 septembrie sunt prevăzute „centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ”.
 
De asemenea, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice alte situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului, mai anunţă MEC.
 
„În situaţia transmiterii documentelor pe e-mail, prin poştă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate şi în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Toate unităţile de învăţământ au obligaţia de a oferi informaţii referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învăţământul primar, indiferent dacă părinţii au sau nu au domiciliul în circumscripţia respectivă”, conchide sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.