Militanta suedeză şi figură a mişcării pentru climat Greta Thunberg a anunţat că va redistribui asociaţiilor de protejare a mediului un milion de euro, sumă primită odată cu premiul portughez Gulbenkian, care i-a fost decernat luni, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt atât de mulţi bani încât nici nu pot să mi-i îmaginez, dar toţi banii de pe urma acestui premiu vor fi donaţi prin intermediul fundaţiei mele diferitelor oirganizaţii şi proiecte care ajută oamenii pe fondul crizei climatice şi ecologice, în special în sudul planetei", a explicat, într-un videoclip difuzat pe Twitter, adolescenta în vârstă de 17 ani. 

Pentru început, 100.000 de euro vor fi alocaţi campaniei "SOS Amazonia" de la Fridays for Future. Şi aceeaşi sumă către Fundaţia Stop Ecocide, a precizat tânăra.       

Suma, mai mare decât cea acordată laureatului premiului Nobel, este cea mai importantă pe care a primit-o militanta suedeză, cunoscută pentru că a popularizat din 2018 greva şi manifestaţiile tinerilor pentru climat.  

"Premiul Gulbenkian pentru umanitate", acordat în fiecare an, este cel mai recent instituit şi mai consistent dintre cele ale fundaţiei portugheze "Calouste Gulbenkian". 

El "recunoaşte persoanele, grupurile sau organizaţiile din toată lumea ale căror contribuţii la atenuarea schimbărilor climatice se disting prin noutate, inovaţie şi impact", a explicat Fundaţia într-un comunicat. 

Juriul, care este alcătuit din oameni de ştiinţă şi experţi în climă de renume, este prezidat de fostul preşedinte portughez Jorge Sampaio. Ei au ales-o pe Greta Thunberg dintre 10 finalişti selectaţi din 136 de persoane nominalizate. 

Thunberg a câştigat deja în 2019 "Right Livelihood Award", considerat drept un Nobel alternativ, dotat cu 100.000 de euro. Ea a anunţat în februarie înfiinţarea unei fundaţii pentru a aloca aceste fonduri.

Greta Thunberg a refuzat, în octombrie 2019, un premiu acordat de Consiliul nordic, afirmând că "mişcarea pentru climat nu mai are nevoie de premiu".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.