Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat luni, la Bruxelles, la prima reuniune în cadrul Consiliului AgriFish desfăşurată în timpul preşedinţiei germane, ocazie cu care a declarat că fermierii europeni se confruntă cu o serie de probleme privind: importurile ieftine care nu respectă standardele UE, lipsa forţei de muncă, diferenţe de sprijin comunitar între statele membre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este totodată prima reuniune cu prezenţă fizică de la începutul pandemiei de Covid-19.

În discursul său, Adrian Oros a declarat că România consideră că priorităţile şi măsurile sunt adecvate pentru a atinge obiectivele strategiei. Asigurarea unui sistem alimentar durabil reprezintă o oportunitate întrucât încurajează lanţurile de aprovizionare mai scurte, oferă posibilitatea consumatorilor de a alege diete mai sănătoase şi sustenabile.

Realizarea obiectivelor strategiei nu trebuie să compromită în nici un fel securitatea şi siguranţa alimentară, spune oficialul.

”PAC (Politica Agricolă Comună, n.r.) are ca obiectiv şi garantarea unui venit decent care va permite fermierilor să reziste la crize de orice natură. Dar fermierii europeni se confruntă deja cu o serie de probleme privind: importurile ieftine care nu respectă standardele UE, lipsa forţei de muncă, diferenţe de sprijin comunitar între statele membre, diferenţe de capitalizare a fermelor etc. În acest sens trebuie continuată convergenţa externă a plăţilor directe. Plăţile către fermieri trebuie să acopere eforturile lor pentru: livrarea bunurilor publice, implementarea obiectivelor noilor strategii, reducerea discrepanţelor de venit faţă de alte sectoare şi mai ales pentru livrarea de produse la preţuri accesibile tuturor consumatorilor. Nu în ultimul rând, trebuie stimulată consolidarea cooperării dintre producătorii primari pentru a-şi susţine poziţia în cadrul lanţului alimentar”, a afirmat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Referindu-se la abordarea propusă de Comisie pentru punerea în aplicare a Strategiei „De la fermă la consumator” (F2F), ministrul Adrian Oros a afirmat în cadrul intervenţiei sale că soluţiile trebuie să fie pe măsura ambiţiilor, atât din perspectiva bugetului, cât şi a cerinţelor pentru transformarea durabilă a modului de producţie agro-alimentară a UE.

”Strategia F2F propune obiective care vor avea impact benefic asupra mediului şi climei, prin stimularea aplicării unor practici agricole durabile, dar vor afecta competitivitatea fermierilor europeni. Apreciem iniţiativa Comisiei de a sprijini statele membre cu recomandări care să faciliteze transpunerea obiectivelor celor două strategii, dar acestea trebuie să rămână doar recomandări, să nu condiţioneze aprobarea Planului Strategic  şi să ţină cont de specificitatea fiecărui stat membru”, a subliniat ministrul Oros.

În opinia sa, atingerea obiectivelor F2F constituie o mare provocare şi ar putea conduce la ineficienţa acestei strategii deoarece cerinţele sunt foarte ambiţioase, iar fondurile nu sunt corelate cu acestea. Prin urmare, există riscul ca fermierii să nu fie interesaţi de accesarea măsurilor.

În plus, reducerea utilizării inputurilor chimice va conduce la reducerea productivităţii şi, implicit, a veniturilor fermierilor, deci trebuie identificate soluţii care să evite punerea în pericol a siguranţei alimentare şi falimentul fermelor europene, care ar duce la importul de produse care nu respectă standardele UE, potrivit ministrului.

Comisia a susţinut în cadrul Consiliului AgriFish o prezentare cu privire la situaţia actuală a pieţei agricole, ce a fost urmată de un schimb de opinii. În plus, preşedinţia germană şi-a prezentat programul de lucru în domeniul agriculturii şi pescuitului pe durata mandatului său.

Miniştrii agriculturii şi pescuitului din UE vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la reforma Politicii Agricole Comune (PAC). Discuţia va viza, în special, regulamentul privind planurile strategice PAC şi arhitectura verde.

Una dintre temele aflate pe ordinea de zi a Consiliului AgriFish vizează Strategia „De la fermă la consumator”, care a fost prezentată de Comisia Europeană anul acesta în data de 20 mai. Obiectivul strategiei este creşterea durabilităţii sistemelor alimentare din Europa.

La 8 iunie, miniştrii au desfăşurat un prim schimb de opinii referitor la propunerea Comisiei, în combinaţie cu propunerea privind o strategie a UE în domeniul biodiversităţii. Ambele fac parte din iniţiativa Comisiei intitulată „Pactul verde european”.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.