Peste 100 de persoane au fost arestate de poliţie în urma unei acţiuni a opoziţiei în centrul Moscovei, miercuri seara, potrivit ONG-ului OVD-Info, specializat în urmărirea manifestaţiilor în Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total, 103 persoane aufostarestate, potrivit acestei surse, în urma unei adunări neautorizate împotriva revizuirii constituţionale care i-a dat preşedintelui rus Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036.

Reporteri AFP au văzut protestatari şi jurnalişti reţinuţi pe o stradă din centrul capitalei ruse, în urma manifestaţiei organizate pe ploaie, în Piaţa Puşkin.

Agenţia oficială rusă de presă Tass a semnalat, citând surse din poliţie, arestarea a peste 100 de persoane, conduse la comisariate.

Sute de manifestanţi, majoritatea purtând mască de protecţie cu inscripţia ”NU” au defilat miercuri la Moscova cerând demisia lui Putin şi protestând faţă de reforemele care-i permit să rămână la putere, potrivit Reuters.

Poliţia i-a încercuit pe manifestanţi şi a procedat la arestări miercuri seara, după ce aceştia au intrat pe unul dintre principalele bulevarde moscovite.

Poliţia şi Guvernul nu au comunicat cu privire la arestări.

Activişti din opoziţie consideră ilegal referendumul de revizuire a Constituţiei şi că a venit timpul ca Putin, aflat la putere de peste 20 de ani, ca preşedinte şi premier, să se retragă.

O deputată municipală din opoziţie, Iulia Galiamina, a anunţat pe Facebook că a fost arestată împreună cu fiica sa la Moscova.

Manifestanţi s-au dus să semneze în vederea depunerii unui eventual recurs, la Curtea Supremă, împotriva revizuirii Constituţiei ruse.

În urma unui vot organizat la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie, această reformă a fost validată de aproape 78% dintre votanţi, potrivit rezultatelor oficiale, însă opoziţia a denunţat fraude masive.

”Eu am votat împotrivă”, a declarat Golovina, o contabilă în vârstă de 46 de ani, prezentă miercuri în capitală la manifestaţie. ”Se spune că rezultatele au fost trucate. Am venit să-mi exprim opoziţia”, a adăugat ea.

”Rusia fără Putin!”, au scandat manifestanţii, a constatat o jurnalistă AFP.

”Autorităţile fac ceea ce vor, opinia poporului nu interesează pe nimeni”, a deplâns Andrei Steanov, în vârstă de 50 de ani, un militar în retragere care a participat la o acţiune similară la Sankt Petersurg, al doilea cel mai important oraşdin Rusia.

”Trebuie să arătăm că suntem împotrivă într-un fel”, a coninuat el.

Revizuirea Constituţiei prevede consolidarea puterilor preşedintelui Vladimir Putin şi îi permite să efectueze încă două mandate, până în 2036, când împlineşte vârsta de 84 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.