Un robot autonom care distruge toate tipurile de agenţi patogeni, inclusiv toate tipurile de coronavirus cunoscute, a fost donat de BCR Spitalului Universitar din Bucureşti. MUV Smart/ Steriliser, o platformă mobilă inteligentă de sterilizare fără contact, prin intermediul unei surse de radiaţie UVC, a fost realizat de start-up-ul Modulab, înscris în Acceleratorul BCR-InnovX. Cu o autonomie de cinci ore, MUV Smart ppoate steriliza o încăpere de 30 de metri pătraţi în mai puţin de 10 minute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Primul exemplar al robotului autonom MUV Smart a fost donat Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti de către Banca Comercială Română. MUV Smart va fi produs în serie, în România, de către Modulab, start-up ce face parte din Acceleratorul de Business BCR InnovX. MUV Smart/ Steriliser este o platformă mobilă inteligentă de sterilizare fără contact, prin intermediul unei surse de radiaţie UVC, care este eficientă împotriva tuturor tipurilor de agenţi patogeni, inclusiv a tuturor tipurilor de coronavirus cunoscute. Robotul este capabil să navigheze spaţii complexe evitând coliziunile, să detecteze prezenţa oamenilor pentru a-şi dezactiva lămpile şi care poate fi supravegheată şi controlată şi de la distanţă prin intermediul unei aplicaţii Android”, anunţă BCR.

„Încă de la declanşarea primelor efecte ale pandemiei, ne-am propus să susţinem eforturile echipelor medicale şi ale populaţiei în lupta cu noul coronavirus. BCR a donat şi a facilitat, prin intermediul platformei Bursa Binelui, donaţiile pentru proiecte care au sprijinit lupta împotriva Covid-19. Donarea robotului autonom MUV Smart, un produs inovator fabricat în România, se înscrie în această serie de demersuri şi demonstrează, totodată, angajamentul nostru pentru programul Romania Tech Nation”, a declarat Ionuţ Stanimir, director de marketing şi comunicare BCR şi co-fondator al acceleratorului BCR-InnovX.

Modulab, start-up înscris in Acceleratorul BCR-InnovX, a început producţia în serie a acestui robot, cu ajutorul unei campanii de crowdfunding derulată în cursul lunii aprilie. În plus, proiectul Modulab a fost asociat campaniei  #staycontactless derulată de George, prin care BCR a promis că, dacă va  convinge mai mult de 23.000 de oameni sa dea share mesajelor de responsabilitate si distanţare socială din cadrul campaniei, va cumpăra primul robotul autonom produs, pe care îl va dona unui spital din România.

MUV Smart/ Steriliser are capacitate totală de 5200W şi o autonomie de minim 5 ore, putând steriliza un spaţiu de 30 metri pătraţi în mai puţin de 10 minute. Robotul este dotat cu 20 de senzori diferiţi care ajută platforma în navigarea autonomă a oricărui tip de spaţiu, dar şi în interacţiunea cu mediul. 

Fără a fi necesară expunerea unui operator uman la radiaţie, MUV Smart/ Steriliser îşi configurează automat traseul cel mai eficient pentru dezinfectarea fiecărei incinte şi poate reduce timpul de sterilizare a unui spaţiu cu peste 30% faţă de dispozitivele care trebuie acţionate manual.

Mişcarea continuă a sursei de radiaţie UVC asigură o distribuţie uniformă în toată incinta, acţionând asupra suprafeţelor, dar şi a aerului. Utilizatorul poate vizualiza harta pe care o configurează cu ajutorul unei aplicaţii Android, poate prelua controlul asupra traseului şi poate descărca un raport la finalul fiecărui ciclu de sterilizare.

La începutul acestui an, laboratorul de cercetare şi dezvoltare Modulab urma să lanseze o platformă mobilă autonomă destinată suportului logistic în fabrici, depozite şi alte facilităţi cu spaţii mari. La începutul epidemiei, platforma a fost adaptată pentru sterilizare inteligentă.

În prezent, Modulab produce două versiuni ale platformei mobile şi două versiuni de robot autonom de sterilizare fără contact, toţi roboţii fiind fabricaţi în România. Compania a dezvoltat, de asemenea, un prototip de robot autonom de curăţenie, care va intra în producţie în toamna acestui an.

Modulab a fost înfiinţat de către Paul Popescu, Matei Popescu şi Ioana Calen ca o platformă interdisciplinară între artă, design şi tehnologie, unde tehnologia este folosită ca un mijloc de expresie pentru ideile inovatoare, pe o cultură a punerii în comun a informaţiilor, rezultatelor şi a cunoaşterii. În ultima perioada, proiectul s-a concentrat tot mai mult pe dezvoltarea de roboţi autonomi.

Acceleratorul BCR-InnovX este un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Microsoft, Modex, Startup Grind, Mindspace şi European Center for Services Investments and Financing (ECSIF). BCR acoperă costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile şi costurile logistice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.