O persoană din cadrul Ambasadei României la Washington a fost testată pozitiv cu COVID-19, fiind în stare bună. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că,în perioada următoare, activitatea ambasadei va fi adaptată, pentru a se limita expunerea celorlalţi membrii ai misiunii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Afacerilor Externe informează că un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv cu COVID-19. Starea de sănătate a persoanei este bună şi se află sub supraveghere medicală. În acest sens, au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivului misiunii diplomatice şi membrii de familie”, arată MAE, într-un comunicat de presă transmis luni.

Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie, activităţile curente în mediul online fiind menţinute.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.