Organizaţia filantropică a magnatului George Soros, Open Society Foundations, urmează să anunţe că investeşte 220 de milioane de dolari cu scopul atingerii egalităţii între rase în America, într-un efort financiar uriaş de susţinere - în următorii ani - a mai multor organizaţii ale afroamericanilor care militează în favoarea dreptăţii rasiale, relatează The New York Times (NYT).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această iniţiativă intervine în contextul unor manifestaţii la nivel naţional în favoarea egalităţii rasiale şi unei reforme a poliţiei, declanşare de uciderea afroamericanului George Floyd şi urmează să remodeleze imediat peisajul organizaţiilor de culoare din domeniul drepturilor politice şi civice, comentează ziarul.

Ea indică cât de importante în mod explicit au devenit rasa şi identitatea în politica americană în ultimii ani, fără să dea semne de recul, adaugă cotidianul.

Soros, demigrat şi vizat de atacuri antisemite din cauza rolului său de mega-donator liberal îli poziţionează astfel fundaţia în avangarda mişcării de contestare.

Fundaţia urmează să acorde granturi în valoare 150 de milioane de dolari, pe o perioadă de cinci ani, unor asociaţii pe care le selectează - inclusiv unor organizaţii progresiste şi emergente ca Black Voters Matter Fund şi Repairers of the Breach, o organizaţie înfiinţată de reverendul William J. Barber II de la Poor People’s Campaign.

Ea urmează să susţină, de asemenea, orgaizaţii politice de culoare mai solide, ca Equal Justice Initiative, înfiinţată de avocatul specializat în dreături civile Bryan Stevenson şi prezentată în filmul “Just Mercy” din 2019.

Open Society Foundations urmează, de asemenea, să investească alte 70 de milioane de dolari prin subvenţii locale în susţinerea unor schimbări în poliţia şi justiţia penală. Tot din aceste fonduri se vor finanţa oportunităţi de angajare civică şi se vor organiza stagii de formare politică destinate tinerilor.

Preşedintele Open Society Foundations Patrick Gaspard anunţă într-un interviu că organizaţia vizează să exploateze impulsul faţă de justiţia rasială şi să le ofere organizaţiilor spaţiu să gândească pe termen lung.

”Acesta este momentul pentru care am investit în ultimii 25 de ani”, apreciază el.

”Există acest apel la dreptate în comunităţile de culoare, o explozie nu doar de simpatie, ci şi de solidaritate din toate părţile”, a adăugat el.

”Aşadar a venit timpul să dublăm. Şi înţelegem că putem paria pe aceşti activişti - de culoare şi albi - care văd în acest moment nu doar un moment de creştere ci de reformă la scară mare”, afirmă el.

”Revendicările prezentate acum nu vor fi soluţionate peste noapte, iar noi ştim că privirile presei şi aleşilor se vor îndrepta în altă parte, dar avem nevoie să susţinem aceste momente. Dacă spunem că «vieţile celor de culoare contează», trebuie să spunem că «structurile şiorganizaţiile celor de culoare contează»”, subliniază el.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.