Turoperatorul IRI Travel a anunţat luni că oferă un voucher de reducere în valoare de 75 de euro de adult la achiziţionarea unui sejur de minimum cinci nopţi în insula Thassos din Grecia începând cu data 15 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Turoperatorul IRI  Travel a luat decizia de a oferi un voucher de reducere in valoare de 75 de euro de adult la achiziţionarea unui sejur de minim cinci nopţi în insula Thassos din Grecia începând cu data 15 iulie 2020. Voucherul va putea fi folosit pentru o vacanţă viitoare în orice destinaţie operată de IRI Travel şi va compensa costul plătit de turişti pentru testul Covid-19 necesar la trecerea frontierei dintre Bulgaria şi Grecia”, arată touroperatorul într-un comunicat.

Astfel, toţi turiştii care au achiziţionat deja o vacanţă în insula Thassos şi intră la cazare începand cu 15 iulie 2020 sau cei care urmează să achiziţioneze un sejur în această insulă din Grecia, prin IRI Travel sau prin agenţiile sale partenere din toată ţara, vor beneficia de această ofertă. 

”Preţul testului porneşte de la 280 de lei şi poate ajunge până la 350 de lei. Noi ne-am gândit să oferim acest voucher de 75 de euro pentru a include şi preţul traducerii actului medical, astfel încât turiştii să suporte mai uşor acest cost şi grijile care vin cu el”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. 

Voucherul se eliberează pentru rezervări efectuate pentru insula Thassos începând cu 1 iunie 2020 pentru turiţtii care îşi vor petrece vacanţa începand cu 15 iulie 2020 şi poate fi folosit pentru achiziţionarea unei viitoare vacanţe în acest sezon estival sau anul viitor.

”Voucherul se eliberează numai dacă testul este făcut într-un dintre laboratoarele acreditate de Ministerul Sănătăţii. În felul acesta, dorim să ne asigurăm că turiştii noştri nu vor avea o surpriză neplăcută când ajung la punctul de frontieră Kulata - Promachonas”, a mai spus Lucian Bădîrcea. 

Lista cu centrele de testare se poate găsi la adresa: https://www.ms.ro/centre-testare/.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.