România a împrumutat de pe piaţa internaţională 3,3 miliarde de dolari, la dobânzi mai bune comparativ cu precedenta ieşire pe extern cu obligaţiuni în dolari, din 2018, spune ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Profit.ro Financial Forum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Să vorbim şi despre succesul pe care l-a avut România ieri pe pieţele internaţionale. Am împrumutat la 10 şi 30 de ani 3,3 miliarde de dolari. Am mers pe această piaţă din mai multe raţiuni. România nu a mai ieşit pe piaţa de dolari din 2018 şi vă spun că am ieşit mult mai ieftin decât într-o perioadă de boom economic la nivel global. Deci, am reuşit iarăşi să avem dobânzi mai bune. Acest succes pe piaţa financiară, precum şi cel din urmă cu o lună şi ceva, arată clar că investitorii au încredere în economie", a spus ministrul.

Pentru întreg anul 2020, suma totală a împrumuturilor planificate de Guvern se situează la 120 miliarde lei, din care circa 72,5 miliarde lei pentru acoperirea deficitului bugetar (de 6,7% din PIB). Aceasta este datorie nouă care se adaugă la soldul datoriei statului. La această sumă se adaugă împrumuturi de 47,4 miliarde lei, bani necesari pentru plata datoriilor mai vechi care ajung în acest an la scadenţă, proces numit rostogolirea datoriei vechi. De pe piaţa internă, Finanţele şi-au propus pentru tot anul să atragă 70 de miliarde de lei, iar de pe cea externă, 7,8-8 miliarde de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.