Vicepremierul Raluca Turcan a îndemnat PSD să voteze proiectul de lege privind instituirea carantinei, adoptat luni de către Guvern, la fel de repede cum a făcut cu modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală. Ea a adăugat că aşteaptă de la social-democraţi aceeaşi „mobilizare exemplară pe care au arătat-o pentru teme precum amnistia şi graţierea”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„PSD să adopte proiectului de lege privind carantina şi izolarea, la fel de repede cum făcea cu modificarea Codurilor Penale! Secţia PSD a CCR a decis că nu putem trata în spital bolnavii de COVID-19 şi ne-a pus în situaţia de a nu mai putea lua decizia izolării şi a carantinării. Guvernul a dezbătut şi a adoptat proiectul de lege care pune în acord cu decizia CCR legislaţia privitoare la asistenţa medicală a persoanelor infectate, ca să avem instrumente legale să combatem eficient pandemia în continuare. Pericolul nu a trecut!”, a scris Raluca Turcan, luni, pe Facebook.
 
Viceprim-ministrul a precizat că mizele electorale ale PSd nu trebuie să mai interfereze cu munca medicilor şi specialiştilor în luptă cu pandemia de coronavirus.
 
„Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului, aflat în sesiune extraordinară, pentru a fi adoptat urgent. Aşteptăm aceeaşi rapiditate manifestată de PSD şi sateliţii la modificarea Codurilor Penale, aceeaşi mobilizare exemplară pe care au arătat-o pentru teme precum amnistia şi graţierea! Altfel, efortul majorităţii covârşitoare a românilor este pur şi simplu irosit. Mizele electorale ale PSD nu trebuie să mai interfereze cu munca medicilor şi a tuturor specialiştilor care luptă în continuare împotriva pandemiei de coronavirus”, a completat Turcan.
 
Liberalul a mai spus că „PSD este vinovatul moral pentru creşterea numărului de noi infectări”.
 
„PSD este vinovatul moral pentru creşterea numărului de noi infectări, prin toate apelurile făcute la nerespectarea măsurilor de protecţie. PSD este vinovatul direct pentru politizarea tuturor deciziilor pe care Curtea Constituţională le-a luat în legătură cu măsurile Guvernului PNL în pandemie. Trebuie să ne mobilizăm rapid şi să redăm specialiştilor în sănătate baza legală să poată oferi asistenţă medicală bolnavilor de Covid-19”, a conchis Raluca Turcan.
 
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege care reglementează aspectele ce ţin de instituirea carantinei pentru persoanele care vin din zone cu risc de epidemie sau care au intrat în contact cu o persoană infectată. Actul normativ a fost trimis la Parlament, pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă, în sesiunea extraordinară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.