Donald Trump, criticat dur din cauza tăcerii sale asupra cifrelor alarmanete ale epidemiei covid-19, se duce vineri la Mont Rushmore, la o seară de focuri artificii cu ocazia Zilei Naţionale de la care speră să fie un moment de unitate într-o ţară pe care întâmpină dificultăţi să o unească, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu o zi înaintea sărbătorii naţionale de la 4 iulie, preşedintele republican se va exprima sub privire a patru dintre predecesorii săi îndepărtaţi - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt şi Abraham Lincoln -, ale căror capete monumetale au fost tăiate în granitul acestui impozant memorial.

Miliardarul republican - care se face de mai multe zile că ignoră spectaculoasa reizbucnire a epidemiei care le umbreşte vara americanilor - nu-şi ascunde entuziasmul faţă de acest eveniment la care sunt aşteptate 7.500 de persoane.

”Aceasta va fi o seară extraordinară, cu focuri de artificii cum puţini oameni au văzut”, a declarat el joi. ”Va fi magnific!”.

Va evoca, oare, noul vârf al cazurilor de covid-19 în sudul şi estul ţării, care ”pune toată ţara în pericol”, potrivit lui Anthony Fauci, directorul Institutului american de Boli Infecţioase? Va purta, în sfârşit, o mască de protecţie în public, pentru a da exemplu, aşa cum îi cer numeroşi aleşi şi pesonalităţi, inclusiv din tabăra sa?

Într-o poziţie foarte proastă în sondaje, cu exact patru luni înaintea alegerilor prezidenţiale, miliardarul republican promovează în prezent un singur mesaj neschimbat - criza coronavirusului esre ”gestionată”, economia americană se relansează ”mai puternică şi mai repede” decât s-a prevăzut, iar anul 2021 va fi ”istoric”.

Cu toate acestea, într-un contrast puternic faţă de Europa, vârfuri de contaminare sunt depăşite zilnic în Statele Unite.

Cel puţin 53.069 de noi infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate joi, în decurs de 24 de ore, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins (JHU), de referinţă - un vârf de la începutul pandemiei.

Acest lucru creşte la peste 2,7 milioane numărul cazurilor detectate în ţară. Bilanţul morţilor a crescut la 128.677 de la începutul crizei sanitare mondiale.

Multe state au pus pauză ieşirii din izolare sau au făcut paşi înapoi, închizând în pripă baruri şi plaje. Guvernatorul republican al Texasului a anunţat că purtarea măştii este de-acum obligatorie în locurile publice.

”FĂRĂ DISPANŢARE SOCIALĂ”

Locatarul Casei Albe se poate aştepta la o primire călduroasă în South Dakota, un stat puţin populat în care a obţinut o victorie în 2016, cu peste 60% din voturile exprimate.

Iar guvernatorul republican Kristi Noem nu intenţionează să strice petrecerea.

”Noi le-am spus celor care sunt îngrijoraţi că pot rămâne acasă”, a declarat ea la Fox News. ”Celor cărora vor să ni se alăture, le vom distribui măşti gratuit, dacă decid să poarte una. Însă nu va exista distanţare socială”.

Ultimul preşedinte în exerciţiu care s-a dus la Mont Rushmore a fost George W. Bush, în 2002.

Donald Trump îşi evocă de mult timp fascinaţia faţă de acest sit sculptat din 1927 în 1941 în lanţul muntos Black Hills.

În 2017, el a evocat, glumind, posibilitatea ca faţa sa să fie adăugat într-o bună zi.

În afară de toate consideraţiile politice, este puţin probabil ca acest lucru se întrâmple vreodată.

”Din când în când, indivizi sau organizaţii propun să se adauge noi busturi (...), însă acest lucru nu este posibil”, declară pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Parcului Naţional, Dana Soehn.

”Roca din jurul feţelor (preşedinţilor) nu permite sculpturi suplimentare”, precizează ea, amintind totodată că sculptorul Gutzon Borglum voia să reprezinte idealurile primilor 150 de ani aiistoriei americane - naşterea, creşterea, dezvoltarea, menţinerea - şi că opera sa este, ca atare, încheiată.

Lincoln Project - un grup format de către republicani care i se opun aprig lui Trump - a preluat şi el dosarul, în felul său.

Într-un clip difuzat înaintea acestei vizite controversate, grupul subliniază câteva fraze celebre ale lui Washington, Jefferson, Roosevelt şi Lincoln, insistând asupra urmei de neşters pe care au lăsat-o şi cu scopul de a marca şi mai bine diferenţa faţă de cel pe care-l consideră ”cel mai rău” preşedinte din istoria Americii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.