Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, în finalul discursului rostit la recepţia oferită de ambasada SUA la Bucureşti cu ocazia aniversării Zilei Independenţei, că se bucură că forţele politice care boicotau în trecut astfel de evenimente au încetat cu astfel de acţiuni. Şeful Guvernului a adăugat că este oarecum o premieră a ultimilor ani ca prim-ministrul şi şeful statului să fie alături la asemenea acţiuni diplomatice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu mă pot abţine să vă spun că mă bucur să fiu alături de preşedintele României şi de ambasadorul Statelor Unite ale Americii, oarecum într-o premieră a ultimilor ani, în care preşedintele şi premierul rareori au stat împreună şi mă bucur că s-au terminat boicoturile din partea unor forţe politice, care din motive obscure şi de neînţeles, refuzau să participe la sărbătorile naţionale ale Statelor Unite ale Americii şi ale celor mai importanţi parteneri ai noştri”, a declarat Ludovic Orban, în discursul susţinut joi la recepţia oferită de ambasada SUA în România cu ocazia celebrării Zilei Independenţei.

Premierul a mai spus că Executivul s-a axat pe piloni precum „extinderea parteneriatului strategic, creşterea rolului contribuţiei şi profilului României în UE şi NATO”.

„Guvernul României va urmări în continuare aprofundarea relaţiei cu SUA. Guvernul pe care îl conduc a urmărit dezvoltarea parteneriatului strategic. Vreau să cred că împreună cu colegii mei din Guvern am făcut o demonstraţie concludentă asupra faptului că România e o ţară pe care vă puteţi baza. E mesajul pe care l-am transmis tuturor companiilor americane”, a completat Orban.

Acesta a reasigurat partea americană că România va continua să fie un partener strategic puternic pentru Statele Unite.

„Vă asigur că România, partener strategic puternic al SUA va acţiona şi pe mai departe pentru ca această relaţie să se intensifice. România este şi va continua să fie un aliat de nădejde al SUA, care are la bază valori comune între ţările noastre. Vreau să cred că ambele părţi sunt conştiente de mizele deosebite ale atingerii obiectivelor comune de securitate şi prosperitate. Veţi găsi întotdeauna în Guvernul României un interlocutor atent şi dedicat dezvoltării celor două state ale noastre”, a conchis Ludovic Orban.

În perioada coaliţie PSD-ALDE, atât fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, cât şi fostul şef al Senatului Călin Popescu Tăriceanu nu au participat la recepţiile organizate de ambasada SUA sau alte state partenere cu ocazia aniversării zilelor naţionale ale acestor ţări.

La evenimentul organizat, joi seara, de către ambasada SUA în România au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.