Sute de români aşteaptă în autoturisme, joi dimineaţă, la cozi care se întind pe kilometri întregi la singurul punct de trecere a frontierei bulgaro-elene funcţional, de la Kulata-Promachonas. MAE a anunţat, miercuri, că accesul rutier pe teritoriul Greciei este permis, în perioada 1-15 iulie, printr-un singur punct de trecere. Motivul măsurii este introducerea obligativităţii completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidenţa celor care se deplasează în această ţară. Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a discutat, joi, la telefon cu omologul grec Nikos Dendias pentru a soluţiona întârzierile înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă, odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetăţenilor străini în Grecia, informează MAE, într-un comunicat de presă. MAE a trimis un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români. O primă măsură deja luată de Guvernul elen este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Aurescu a discutat cu omologul grec pentru găsirea unor soluţii cu privire la românii care au probleme la trecerea punctului de frontieră între Bulgaria şi Grecia

 

„În ceea ce priveşte accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aştepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiţii de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic”, au aratat reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, miercuri, News.ro.
 
Sursa citată mai spune că rămân obligatorii măsurile generale de prevenţie: purtarea măştii, dezinfectarea mâinilor şi de distanţare socială. MAE a adăugat că autorităţile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
 
Mulţi dintre românii care au plecat cu maşinile, joi dimineaţa, spre vamă s-au plâns că aşteaptă cu orele să treacă la singurul punct de frontieră bulgaro-elen disponibil. Aceştia spun că sunt cozi care se întind pe patru sau chiar şase kilometri.

„Buna dimineata! La vama Kulata la 07:58 cozi intinse pe mai bine de 4 km. Fiind singurul punct terestru de trecere a frontierei era de asteptat sa fie asa aglomerat dar chiar nu mă aşteptam sa fie atit de aglomerat. Vom reveni cu detalii”, a scris o româncă pe un grup de Facebook dedicat celor care vor să îşi facă vacanţele în Grecia.

Sursa: Facebook Tantana Laura Elena
Sursa: Facebook Tantana Laura Elena

Un alt internaut a scris că spre Bulgaria a trecut în doar 15 minute, însă pentru a accesa punctul vamal de la Kulata a avut de aşteptat mult mai mult timp.

„La Calafat am trecut de dimineaţă la ora 4:30 în 15 min spre Bulgaria. S-au cerut declaraţiile, dar dacă nu aveai îţi dădeau ei de completat. Traseu pe E79 Dimovo - Montana - Vratsa - Botevgrad - Sofia - Kulata. Plin de politie după Sofia, mai ales la ieşiri din tuneluri şi foarte aglomerat. Am ajuns la Kulata la 9.30, dar e coadă pe autostrada de 6 km. De vis!”, a comentat un alt român pe grupul de Facebook menţionat. 
 
Sursa: Facebook Tantana Laura Elena
Sursa: Facebook Tantana Laura Elena
 
În schimb, un al cetăţean român care a zburat cu avionul spre Creta a scris, pe Facebook, că nu a fost respectată distanţarea socială, atunci când le-a fost făcut pasagerilor testul pentru COVID-19. 
 
„Am ajuns in Creta! Se vede clar că grecii sunt la fel de speriaţi cum eram noi la inceputul pandemiei. Sunt la fel de speriati si la fel de proşti, la aterizare am fost testaţi totţ din avion, cu căţel şi cu purcel, fără să se ţină seamă de distanţa socială”, a precizat românul pe reţeaua de socializare.
 
Sursa: Facebook State Marian
Sursa: Facebook State Marian
 
Sursa: Facebook State Marian
Sursa: Facebook State Marian
 
Sursa: Facebook State Marian
Sursa: Facebook State Marian
 
Începând de miercuri, 1 iulie, turiştii care vin în Grecia sunt obligaţi să completeze un chestionar online, cu 48 de ore înainte, şi să obţină un cod QR care stabileşte dacă este necesar să fie supuşi unui test de depistare la sosire, potrivit AFP.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.