Statele Unite consideră ”improbabil” un summit - şi chiar un contact vizual - între preşedintele american Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un până la alegerile americane din noiembrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalul negociator american Stephen Biegun şi-a exprimat iritarea faţă de lipsa unei voinţe reale a Phenianului de a discuta - până acum - despre o ”denuclearizare” a Coreei de Nord, însă a dat asigurări că uşa rămâne ”deschisă diplomaţiei”.

”Credem că există încă timp ca Statele Unite şi Coreea de Nord să facă progrese reale în direcţia către care noi credem că vor să se îndrepte cele două ţări”, a declarat el luni la o conferinţă virtuală a cercului de reflecţie German Marshall Fund of the United States. 

Întrebat  dacă asta înseamnă că un al patrulea summit Trump-Kim este posibil până la alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie în Statele Unite, el a respins această posibilitate.

”Până atunci, având în vedere restricţiile impuse din cauza covid-19 în întreaga lume, este dificil să avem în vedere posibila organizare a unui summit internaţional în persoană”, a răspuns Stephen Biegun, numărul doi în diplomaţia americană.

El şi-a exprimat speranţa ”unor discuţii între cele două părţi”, cel puţin virtual, însă a recunoscut că este ”improbabil” ca ele să aibă loc în mod direct între Donald Trump şi Kim Jong Un până la scrutin.

Donald Trump este primul preşedinte în funcţie al statelor Unite care s-a întâlnit cu un membru al dinastiei staliniste Kim, care conduce Coreea de Nord de când a fost înfiinţată.

Însă, de la primul lor summit, în Singapore, în iunie 2019, negocierile în vederea dezarmării nucleare nu au permis nici cel maimic progres, în pofida altor întâlniri între cei doi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.