Poliţiştii fac luni dimineaţă 41 de percheziţii în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Bacău, Prahova, Satu Mare şi în municipiul Bucureşti la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi produs şi comercializat în mod ilegal tutun, fiind emise 22 de mandate de aducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 29 iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Giurgiu, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Bacău, Satu Mare, Bucureşti şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu pun in executare 41 de mandate de percheziţie la domiciliile unor persoane bănuite de producerea, depozitarea şi comercializarea de tutun prelucrat de fumat. Activităţile se derulează în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar Bucureşti”, anunţă Poliţia Română.

Din datele şi probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracţional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obţinut prin fierbere, adăugare de arome şi mărunţire. La grup ar fi aderat alte persoane care aveau atribuţii de promovare online, primirea comenzilor telefonic şi vânzare.

Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin reţele de curierat, încasând contravaloarea ramburs.

Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice pentru activităţi procedurale.

Prejudiciul estimat prin activitatea infracţională este de 1.000.000 de euro, reprezentând accize datorate bugetului consolidat.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, iar la activităţi participă luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Vămilor şi E Distribuţie Muntenia şi Dobrogea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.