Traficul rutier este aglomerat, duminică seară, pe DN 1 Braşov-Bucureşti, pe sensul de coborâre, în zona staţiunilor montane, pe centura de Vest a Ploieştiului, pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, pe sensul spre Capitală. Trafic intens este şi pe A2 Bucureşti-Constanţa, în special la staţia de taxare de la Feteşti, unde e coloană de maşini pe 9 kilometri, dar şi în alte zone, anunţă Centrul Infotrafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în prezent, traficul este intens pe sensul de coborâre al DN 1 Braşov-Bucureşti, în staţiunile Predeal, Azuga, Buşteni şi Sinaia. De asemenea, circulaţie aglomerată este în Posada şi în oraşul Comarnic, fiind coloană în mişcare între kilometrii 109-108, pe sensul de coborâre, dar şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, unde s-a format o coloană de 200-300 de metri.

În plus, trafic intens este şi pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, pe sensul către Capitală.

Pe sensul către Capitală al Autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, traficul rutier este intens, în special la staţia de taxare de la Feteşti. Astfel, se circulă cu 40 de kilometri pe oră, fiind coloană în mişcare pe 9 kilometri, până la km. 153 (50-60 de auto/minut), dar şi în zona localităţii Lehliu-Gară.

De asemenea, sunt înregistrate valori ridicate de trafic şi la km 206, intrarea pe Autostrada Soarelui din Constanţa, dar şi la intrarea în Bucureşti, începând din zona localităţii Căldăraru, judeţul Ilfov.

Şoferii sunt sfătuiţi să alegă rute alternative:

* Pentru DN 1 Braşov - Ploieşti – Bucureşti:

- DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov - Câmpulung - Piteşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A – Târgovişte - Bucureşti;

- DN 71 Sinaia - Târgovişte / Bucureşti.

* Pentru autostrada A2 Bucureşti – Constanţa:

- DN 2A Constanţa - Hârşova - Urziceni - DN 2 - Urziceni - Bucureşti;

- A2 - DN 3 Lehliu - Fundulea - Bucureşti.

Poliţiştii acţionează pentru fluidizarea traficului atât pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, cât şi în zona tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Şoferii sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic. De asemenea, şoferilor li se recomandă să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.